Zvonul aparut in ultimele zile, potrivit caruia Laura Codruta Kovesi va candida la Presedintia Romaniei in anul 2019, este o veste soc si o mare surpriza pentru multi. Pentru cei cinstiti, una placuta, pentru aceia care se stiu cu ceva probleme, una care le da frisoane.
Jurnalistul Dan Andronic a analizat in detaliu aceasta eventualitate: „O problemă reală este însă scoasă la lumină de agitarea ipotezei Laura Codruța Kovesi – Președinte! Generația actuală poate fi considerată, după 25 de ani de la schimbarea sistemului comunist, o generație de sacrificiu, actuala învolburare fiind un exemplu de ceea ce vom experimenta de acum încolo. O întreagă garnitură de politicieni este făcută țăndări, iar românii simt nevoia să pună ceva în loc. Ultimele sondaje de opinie ne-au arătat un Klaus Iohannis având un nivel de popularitate de 65-70 la sută, într-un clasament în care pare că evoluează singur. Numai că nu va rămâne mult timp neatins de scandalurile de corupție, iar modul în care a gestionat cazul lui George Scutaru poate fi considerat un noroc și o șansă pe care DNA-SRI i-a dat-o președintelui Iohannis, informându-l rapid. Gândiți-vă ce s-ar fi întâmplat cu procentele lui Klaus Iohannis dacă George Scutaru era adus la DNA din postura de consilier prezidențial pentru siguranță națională?”, scrie Andronic pe evz.ro
Laura Codruta Kovesi, procurorul-sef al DNA, a castigat increderea unui numar tot mai mare de romani prin faptul ca nu a cedat niciodata presiunilor, ba chiar a declarat, in 2014, ca ea nu crede ca isi va permite vreodata un politician sa o sune pentru vreo interventie. Avand in vedere credibilitatea sa aflata in crestere, planul de a candida la Presedintia Romaniei , in 2019 cand va avea 46 de ani, pare unul foarte plauzibil.