BNR
Economic

Veste cumplită în România! BNR a făcut anunțul chiar acum. Milioane de români vor fi afectați

Este vestea momentului pentru românii care au rate la bancă. Banca Națională a României BNR a anunțat ce urmează să se întâmple. Milioane de români vor fi afectați.

Ratele românilor la bănci ar urma să crească din nou, avertizează specialiștii Băncii Naționale a României BNR. IRCC, indicele în funcție de care se calculează dobânzile pentru creditele luate începând din luna mai a anului 2019, va fi actualizată în perioada următoare, mai precis, la sfârșitul acestei luni.

În ultimul an, indicele IRCC a crescut cu 4%

Așadar, analiștii susțin că în următoarea perioadă, indicele IRCC se va apropia foarte mult ca valoare de ROBOR, existând chiar posibilitatea să-l depășească, susține consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu.

Ratele românilor cu credite la casă vor crește în perioada care urmează, pentru că indicele IRCC, în funcție de care se calculează creditele începând cu anul 2019, va ajunge la aproximativ 6%. În ultimul an, IRCC a crescut cu 4%, în contextul în care la începutul anului 2022, era de aproximativ 2%, iar aceste schimbări au afectat ratele românilor.

Pentru un credit ipotecar normal, în valoare de 250.000 lei, luat pe o perioadă de 30 de ani, rata a crescut cu aproape 800 de lei în ultimul an. În aceste condiții, BNR avertizează că cei doi indici, ROBOR și IRCC ar putea să ajungă la aceleași valori în următoarea perioadă. Mai mult decât atât, indicele IRCC ar putea să întreacă valoarea indicelui ROBOR, susțin specialiștii BNR.

Cine se face vinovat pentru creșterea indicilor

„BNR crește din nou dobânda. Asta înseamnă că cresc toate ratele. Pentru că ROBOR urmărește dobânda BNR. Iar IRCC este doar un ROBOR întârziat cu 6 luni. Deci dacă crește dobânda BNR, crește ROBOR și apoi întârziat crește și IRCC”, a scris Claudiu Năsui pe pagina sa de Facebook la începutul acestui an. În opinia sa, BNR face asta pentru a reduce banii din piață „pe care tot ei i-au tipărit”.

„Mai țineți minte pandemia? Afaceri închise și tone de bani tipăriți. Calea sigură către distrugerea puterii de cumpărare. Prea mulți bani care urmăresc prea puține bunuri și servicii”, a arătat politicianul USR. Claudiu Năsui a susținut că nu este vina BNR că crește acum dobânda, dar că e vina BNR că a acționat ca un „pompier piroman”.

„Ei dau foc, după care tot ei vin să-l stingă. Foarte bine că îl sting, dar mai bine nu dădeau foc de la început. Și chiar și stingerea asta a focului a început mult prea târziu și mult prea anemic. Iar asta din motive 100% politice. Mai grav, chiar și acum, acțiunea BNR e în contradicție cu cea a guvernului, care el încă dă foc.

Îndatorarea masivă a statului continuă, iar pentru asta BNR și sistemul bancar tot mărește masa monetară. Unul apasă pe frână, celălalt pe accelerat”, a precizat fostul ministru al Economiei.

blank