Actualitate, Featured

Vedetele părăsesc România TV: ”Închei acest capitol”

Una dintre vedetele postului România Tv a decis să își încheie cariera la televiziunea lui Sebastian Ghiță. Este vorba de Ionela Năstase. Vedeta a făcut anunțul pe blogul personal.
Ionela Năstase nu mai realiza emisiuni la România TV încă de la începutul acestui an, dar abia astăzi a venit şi anunţul oficial. Ionela Năstase nu pleacă, cel puţin deocamdată, la o altă televiziune, dar şi-a lansat propria afacere.

„Scriu aceste rânduri pentru că le sunt, cumva, datoare acelor oameni care mi-au ținut companie, seară de seară, în fața televizorului și, de ceva vreme deja, mă întreabă de ce nu mai apar. La începutul anului, am luat o pauză de reflecție. După cinci ani la acest post, am simțit, mai mult decât oricând, că e momentul pentru o reconfigurare de traseu pentru mine. Închei, așadar, acest capitol din viața mea. Au fost cinci ani cu bune și rele, perioadă în care mi-am făcut noi prieteni, am cunoscut mai bine lumea politică, am legat relații amicale cu oameni de calitate și am descoperit noi oportunități.

Un proiect important, de suflet, mă așteaptă acum. Sper să-l duc la bun sfârșit. În plus, am devenit propriul meu șef într-o firmă de comunicare și PR. Aviz, amatorilor! Nu spun adio televiziunii… cine știe?! Poate peste un timp ne revedem “pe sticlă”! Stimați telespectatori, vă mulțumesc pentru audiențele din toată această perioadă! De asemenea, le mulțumesc din suflet colegilor! Pentru tot!”, a scris Ionela Năstase.

blank