Showbiz, Stiri

Vedete care au suferit complicatii dupa ce au nascut

dv (3)

Nasterea unui bebelus poate fi cel mai frumos moment din viata unei femei, mai ales cand totul decurge normal si fara complicatii.

Exista insa si situatii particulare in care, din cauza unor afectiuni sau a unor probleme aparute pe parcurs totul se complica, iar nasterea devine un risc imens.

Nici vedetele nu sunt scutite de necazuri! Multe femei celebre s-au confruntat cu probleme atunci cand au nascut si unele dintre ele pot spune ca si-au pus viata in pericol in momentul in care au decis sa dea viata unui copil.

Oana Roman a facut o infectie severa dupa cezariana

Oana Roman se confrunta cu complicatii serioase dupa ce a nascut prin cezariana. La doua luni si jumatate dupa ce a adus-o pe lume pe Maria Isabela, Oana a avut nevoie de o noua interventie chirurgicala deoarece operatia initiala nu s-a inchis normal si proaspata mamica a facut o infectie care i-a afectat muschii abdominali si aproape i-a perforat intestinul gros. Interventia a fost una extrem de dificila, sora Oanei spunand chiar ca s-a temut pentru viata acesteia.

Acum, Oana Roman se recupereaza dupa aceste probleme de sanatate cu care s-a confruntat, insa e devastata ca nu poate sa fie trup si suflet langa fiica sa pentru ca in perioada urmatoare are nevoie de liniste si nu are voie sa faca efort fizic.
„Am trecut printr-o cumpana a vietii si nu exagerez cu nimic cand spun asta! Am suferit o interventie chirurgicala complicata si cu ajutorul lui Dumnezeu si a unui doctor minunat, dar si al familiei mele, sunt pe drumul cel bun!!”, s-a confesat Oana pe Facebook dupa aceasta incercare prin care a trecut.

Iuliana Tudor, la un pas de tragedie din cauza problemelor hematologice

Iuliana Tudor a trait cu o spaima imensa in cele noua luni de sarcina. Stia ca are probleme de sanatate de natura hematologica si era constienta ca sarcina le va readuce in prim-plan, dar, la fel ca multe mamici, a ales sa lupte.

Desi nu a dorit sa vorbeasca niciodata public despre problemele cu care s-a confruntat cat a fost insarcinata, Iuliana nu neaga ca s-a gandit si la ce e mai rau.

Acesta a fost si motivul pentru care a preferat o discretie totala si nici macar atunci cand a fost nevoita sa se retraga de la TV nu a spus ca o face pentru copilul sau, mai ales ca medicii o avertizasera ca va avea o sarcina cu risc major.
„Dupa ce medicii mi-au spus ca va fi o sarcina cu risc major am considerat ca cel mai potrivit ar fi sa nu impartasesc in presa motivul adevarat al acestei absente. Mi-a fost teama sa traiesc public drama pierderii unui copil, dupa ce anuntam o asemenea bucurie”, a explicat Iuliana Tudor. Povestea a avut un final fericit si toata suferinta s-a sters in prima clipa in care Iuliana si-a strans la piept bebelusul, un baietel perfect sanatos!

Oana Stancu a castigat batalia vietii ei dupa un diagnostic complicat

Oana Stancu, celebra jurnalista si vedeta de la Antena 3, si-a asumat un risc enorm atunci cand a decis sa duca sarcina la bun sfarsit.

Dupa ce a aflat ca este insarcinata, desi stia pana atunci ca nu poate avea copii, Oana a inceput batalia vietii ei pentru ca odata cu vestea buna a venit si vestea proasta. Jurnalista a descoperit ca sufera de trombofilie, o boala genetica a sangelui, dar si ca in organismul ei se duce o lupta intre doua pachete de gene, unele care provoaca coagularea sangelui, iar altele ce provoaca hemoragie. Din acest motiv, tratamentul a fost extrem de complicat, iar sarcina a fost supusa permanent unui risc enorm.
In ciuda greutatilor, Maria Victoria, fetita Oanei Stancu, a venit pe lume fara probleme si este un copil sanatos si puternic, dupa cum a descris-o mama sa.

„Mariuca (Maria Victoria) a venit pe lume mai devreme cu cateva saptamani decat era asteptata, dar e sanatoasa si puternica. A venit pe lume in Saptamana Luminata si de Izvorul Tamaduirii… A fost lupta vietii mele si nu-s cuvinte sa va descriu ce e in inima mea acum, cand o vad sanatoasa si frumoasa in bratele mele! „, a scris fericita mamica pe Facebook.

Dupa aceasta experienta, Oana a decis sa faca ceva pentru a veni in ajutorul semenilor sai care se confrunta cu aceasta boala. Jurnalista a facut demersurile necesare, iar in curand la Spitalul Universitar se va derula un proiect-pilot pentru diagnosticare gratuita si tratament pentru trombofilie.

Giulia Nahmany a crezut ca moare in sala de nasteri

Giulia Nahmany si-a vazut moartea cu ochii atunci cand a adus pe lume al doilea copil.

Vedeta a aflat in ultimul moment ca va fi operata de urgenta si va naste prin cezariana, desi pana atunci se pregatise sa nasca natural.

Cu 30 de minute inainte de nastere, medicii i-au spus ca micuta avea cordonul ombilical infasurat in jurul gatului si ca singura solutie era cezariana, nasterea naturala fiind riscanta in aceste conditii.

Giulia s-a panicat ingrozitor si nasterea a fost un calvar. Blondina era atat de speriata si convinsa ca va muri, incat l-a pus pe sotul sau sa ii promita ca va avea grija de cele doua fetite dupa ce ea nu va mai fi.

„Am inceput sa plang, am inceput sa tremur de frica. Totul a fost foarte, foarte repede. Mi-a fost foarte frica. Nu mi-au facut anestezie generala, am fost constienta pe tot parcursul operatiei. I-am spus sotului meu sa aiba grija de fete. Efectiv credeam ca mor”, a povestit Giulia.

Durerile provocate de operatia de cezariana au fost accentuate de toata aceasta trauma, asa ca Giulia si-a revenit greu dupa a doua nastere.

Raluca Pastrama, dureri groaznice din cauza silicoanelor

Nici Raluca, sotia lui Pepe, nu a scapat de complicatii dupa nastere. In cazul sotiei cantaretului nu a fost vorba de o boala in sine, ci de nistre dureri insuportabile provocate de implanturile cu silicon! Durerile apareau in momentul in care proaspata mamica o alapta pe Mariuca.

Pentru ca nu a vrut sa renunte la silicoane inainte de a ramane insarcinata, Raluca a fost nevoita sa indure chinuri groaznice pe care le acuza de fiecare data cand isi hranea copilul. Tot ce i-au putut recomanda medicii in acel moment a fost sa foloseasca o bustiera speciala.

blank