Showbiz, Stiri

Vedeta şi acum are zile când suferă din lipsa banilor

Adriana Bahmuţeanu: „Am plâns că nu aveam nici un leu de un ziar!”

-bahmu_2111ea2e83

 După atâţia ani de relaţie cu Silviu Prigoană, Adriana Bahmuţeanu (38 de ani) îşi aminteşte cu emoţie despre faptul că el este bărbatul vieţii sale.

“Primul meu vis a fost să mă mărit cu Silviu Prigoană, şi mi l-am împlinit. Este bărbatul vieţii mele, cu siguranţă! Al doilea, a fost să am o emisiune TV, şi să apar pe sticlă. Apoi mi-am dorit copii cu Prigoană, şi am, şi să-mi deschid un atelier de creaţie, „Bahmu Atelier”, a spus ea.

Însă vedeta recunoaşte că a trăit şi momente grele: “Zilele trecute am plâns că nu am avut nici măcar un leu ca să-mi cumpăr un ziar. Eu nu-i cer bani lui Prigoană, la noi în familie e fiecare cu banii lui şi pentru că am investit tot în afacerea cu haine, am zile când nu am nici un leu în geantă”, a declarat Bahmu.

Adriana Bahmuţeanu şi-a deschis de şapte luni o croitorie cu preţuri prietenoase, care se adresează, conform spuselor soţiei lui Silviu Prigoană , în special femeilor cu forme. În prezent, ea pregăteşte o colecţie pe care o va duce şi peste hotare, în Dubai. Prezentatoarea emisiunii “Începe Bahmu” (Antena 2) îşi va deschide şi primul magazin în Capitală.

 

blank