Showbiz, Stiri

Vedeta Antenei 1 îşi vrea iubitul înapoi

Crina Abrudan avea mai multe modele de rochii de mireasă

CRINA

Crina Abrudan (35 de ani) s-a izolat de prieteni pe parcursul relației cu Gabi Popescu (39 de ani), încât acum, de când s-au despărțit, frumoasa prezentatoare trăieşte o adevărată dramă a singurătăţii. Încearcă să-şi recapete prietenii de odinioară.

Povestea de dragoste dintre Crina și Popescu a început în iarna lui 2009, când foarte discret, cei doi s-au cunoscut prin intermediul lui Dan Capatos. Pe parcursul relației, ei au evitat să se afișeze la evenimente mondene și sportive și nu au permis presei să se apropie de spațiul lor intim.

Potrivit apropiaților din vremurile vechi ale celor două personaje, ambii s-au dedicat unul altuia şi preferau să facă totul împreună, își făceau tot felul de mâncăruri, mergeau la alergat în parc, la shopping, piscină, la sală, la film şi la teatru.

Au fost atât de îndrăgostiți încât nu puteau să trăiască unul fară altul. Prietenii de odinioară s-au retras și frumoasa știristă a acceptat doar o viață frumoasă în cuplu, fără să fie înconjurată de oamenii dragi din vremurile tinereții. Și asta pentru că nici Crina, nici Gabi nu acceptau ca unul dintre ei să se simtă bine singur cu prietenii când puteau să facă tot ce le trece prin cap împreună. Celebritatea și statutul în care s-a aflat în această perioadă au determinat-o să mai facă câte o escapadă în oraș doar cu lume bună, soții de fotbaliști sau alături de foștii colegi ai lui Popescu.

Cei doi îndrăgostiți aveau planuri de căsătorie şi de fiecare dată când Crina avea prezentări de modă în rochii de mireasă, Gabi o însoțea și își dădea cu părerea despre ce rochie îi stă mai bine pentru nuntă.

Pe parcursul anilor, Crina a primit cadou din partea creatorilor de modă mai multe ținute pentru ziua cea mare. Deși se vehiculează că este în depresie, Crina este cât se poate de realistă, știe ce a pierdut și speră să-și aducă înapoi marea dragoste, pentru a evita singurătatea. Conform apropiaților, deși a plecat din casa lui Gabi și i-a predat mașina, cei doi încă mai vorbesc unul cu altul.