Social, Stiri, Ultima Ora

Vasile Lavric a condamnat la închisoare cu suspendare pentru tentativă de omor

Vasile Lavric, supranumit „mâncătorul de femei” din Rădăuţi, acuzat de dispariţia misterioasă a trei surori cu care s-a iubit, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru că a lovit-o în cap cu un ciocan pe una dintre fostele sale soţii, informează România TV. La câteva zile distanţă însă femeia a dispărut fără urmă. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată în termen de 10 zile de la comunicare.

24vasile_lavric2008_465x390_45682000

Judecătorii Tribunalului Suceava au respins, ca nefondată, cererea formulată de apărătorii lui Lavric Vasile, privind schimbarea încadrării juridice a tentativei la infracţiunea de omor asupra unui membru de familie în infracţiunea de lovire sau alte violenţe.

De asemenea, judecătorii recalifică tentativa la infracţiunea de omor asupra unui membru de familie în tentativa la infracţiunea de omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 175 alin.1 lit. c Cod penal 1969.

Vasile Lavric a fost condamnat „pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 175 alin.1 lit. c Cod penal 1969, art. 74 lit. a şi c Cod penal rap. la art. 76 alin. 2 Cod penal 1969, cu aplic. art. 5 Cod penal Nou, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare şi interzicerea drepturilor civile, prev. de art. 64 lit. a teza a II a şi lit. b Cod penal 1969, pe o perioadă de 1 (unu) an, cu titlu de pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale. Face aplicarea art. 71 alin. 1 şi 2 Cod penal 1969, privind interzicerea drepturilor civile, prev. de art. 64 lit. a teza a II a şi lit. b Cod penal 1969. În temeiul art. 81 Cod penal 1969, suspendă condiţionat executarea pedepsei de 3 ani închisoare, pe durata termenului de încercare de 5 ani, prev.de art. 82 Cod penal 1969 şi atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor prev. de art. 83 şi 85 Cod penal 1969. Potrivit art.71 alin. 5 Cod penal 1969, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei de 3 ani închisoare, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În baza art. 88 Cod penal 1969 rap. la art. 399 alin.9 şi art. 404 alin.4 lit. a Cod procedură penală, deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioadele: – reţinerea şi arestarea preventivă de la data de 15 aprilie 2014 până la data de 01 septembrie 2014, când a fost înlocuită cu măsura preventivă a arestului la domiciliu prin încheierea din data de 27.08.2014 pronunţată de Tribunalul Suceava, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 152/01.09.2014 a Curţii de Apel Suceava; – a arestului preventiv la domiciliu de la 01 septembrie 2014 până la 24 noiembrie 2014, când prin decizia nr. 210 din aceiaşi dată pronunţată de Curtea de Apel Suceava, s-a înlocuit măsura preventivă a arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar prev. de art. 202 alin.4 lit. b Cod procedură penală. Conform art. 399 alin.1 rap. la art. 241 lit. c Cod procedură penală, menţine măsura preventivă a controlului judiciar instituită asupra inculpatului prin decizia nr. 210 din 24 noiembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, până la soluţionarea definitivă a dosarului”, se arată în decizia Tribunalului Suceava.

Magistraţii au mai decis ca Vasile Lavric să plătească statului suma de 3.500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare ( 2.500 lei din timpul urmăririi penale şi 1.000 lei din faza cercetării judecătoreşti).

Vasile Lavric a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor, o faptă săvârşită în anul 2000. Atunci, el şi-a lovit soţia cu un ciocan în cap. Femeia a ajuns în stare gravă la spital, iar când a fost externată a depus actele de divorţ. După alte câteva luni a dispărut. Rând pe rând au dispărut şi celelalte două surori ale femeii cu care Vasile Lavric a avut relaţii extraconjugale.

blank