Featured, Politic

Vasile Dâncu a criticat dur ultimele iesiri publice ale lui Dragnea

Ultimele ieșiri ale lui Liviu Dragnea, taxate dur de fostul vicepremier Vasile Dâncu. Dragnea a pierdut legătura cu electoratul și va avea de suferit dacă nu se adaptează la realitatea electorală prezentă, scrie Dâncu într-o analiză despre lupta pentru putere din România.

Sociologul Vasile Dâncu susține că Liviu Dragnea a greșit atunci când i-a spus unui cetățean „nimic ești tu” și nu s-a gândit la repercusiuni.

„În acel moment nu și-a dat seama de noua regulă a participării: Indiferent în ce loc ar fi, chiar și la un miting al PSD, cei fără de putere au dreptul la cuvânt, fie că acesta este o replică decentă, fie că este o mare vulgaritate” , spune Dâncu.

Fostul vicepremier face și o comparație cu spațiul francez, acolo unde Emannuel Macron, președintele Franţei, a câștigat alegerile fără sedii de partide și mii de militanţi, doar prin carismă și un mesaj puternic contra curentului.

„Și campania cea mai de succes a PSD, cea pentru alegerile parlamentare din 2016, a uzat de un mecanism din această nouă tendinţă a uberizării, a eliminării prea multor intermediari și nu s-a bazat pe faptul că partidul îi reprezintă, ci pe faptul că liderul a comunicat direct cu ei, le-a transmis cifre, tendinţe, dinamici, soluţii,” mai spune sociologul.

Dâncu susține că liderul PSD pozează în fața simpatizanților social democrați ca un inițiat care deține informații solide în momentul în care merge invitat în emisiuni și prezintă măsuri legislative la tablă, cu pixul în mână, dar că Dragnea ar trebui să alimenteze comunicarea directă cu electoratul.

„Liviu Dragnea și PSD au părăsit această logică a aducerii publicului în „camera deciziei” și au pierdut legătura emoţională cu electoratul”, a încheiat sociologul.

blank