Politic, Stiri

Vanghelie: Voi continua să spun lucrurilor pe nume, şi după ce va ajunge Victor Ponta la Cotroceni

Primarul sectorului 5 al Capitalei, Marian Vanghelie, a anunțat că va continua să spună ”lucrurilor pe nume” şi după ce actualul premier, Victor Ponta, va ajunge preşedintele României, avertizându-i, totodată, pe ”băieţii talentaţi”, din Guvernul Ponta, că ”se joacă cu focul”.

vangh_86860800

”Voi continua să spun lucrurilor pe nume şi după ce va ajunge Victor Ponta la Cotroceni. Nu suntem proşti unii dintre noi. Nu credem noi că toate lucrurile rele vin doar de la Traian Băsescu. Mai avem şi nişte oameni talentaţi în Guvernul nostru şi îi atenţionez, pe această cale, pe băieţii ăia talentaţi, să aibă mare grijă cum se joacă, că se joacă cu focul”, a declarat, Marian Vanghelie, la Conferinţa PSD Bucureşti, organizată la Romexpo, informează site-ul Știripesurse.

Marian Vanghelie a ţinut să precizeze că nu are probleme nici cu funcţionarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, nici cu eventuale dosare penale.

”Marian Vanghelie nu are nicio problemă în afară de faptul că vrea să spună ce gândeşte şi vrea să calce apăsat. Unora nu le convine asta şi le transmit că sunt dispus şi disponibil să purtăm un dialog public pe toate problemele penale ale lui Marian Vanghelie”, a mai spus Primarul sectorului 5.

blank