Stiri

Vanghelie a băut apă după EBA: îi trage cu testuri, de ia succesurile!

Vanghelie a băut apă după EBA: îi trage cu testuri, de ia succesurile!

blankDe Ziua Naţională, pe când era parada militară spre final şi mai vorbea om cu tovarăş, ca la spartul oricărui eveniment important, dă ochii Vadim Tudor cu Marian Vanghelie, aflaţi, desigur, amândoi, în calitate oficială, la Arcul de Triumf. Şi, după ce-şi strâng mâinile camaradereşte, după ce vor fi schimbat ei impresii despre ceremonia de defilare a militarilor, după ce vor fi vorbit şi despre fasolea cu cârnaţi pe care Vanghelie, din motive de austeritate, nu a mai dat-o natului, Vadim, mânat, pesemne, de dorinţa unei băşcălii – Băsescu plecase cu oastea de gorile – îl întreabă pe Vanghelie: „Măi, Mariane, dar ce simbolizează ziua de 1 Decembrie?” Probabil, Vadim se aştepta de la companionul său să încurce unirea de la 1918 cu cea de la 1600, sau ceva de genul ăsta. Răspunsul edilului de 5 – sector, ziceam, nu notă, căci aici nu ştiu dacă ia note de trecere – s-a zguduit adânc, de parcă erau zalele lui Mircea cel Bătrân la Rovine, peste auditoriu: „Hai, dom’le… Mă luaţi pe mine cu testuri de astea!…” Adică pe sistemul, deja consacrat şi bătătorit, ehei, mai demult de EBA, succesuri. Acuma, şi limba asta românească… Are capcanele ei. Şi, uite, cârcotaşi ca mine îl bagă pe domn’ Marian în gura lupului. Ce mi-e baba Rada, ce mi-e Rada baba? Nu tot un drac? Ne proptim în chestii de astea. Atâta lucru…   

blank