Vâlvă la o grădiniţă din Timişoara: copiii au stat cu bandă adezivă pe gura

Vâlvă la o grădiniţă din Timişoara: copiii au stat cu bandă adezivă pe guraVâlvă la o grădiniţă din Timişoara: copiii au stat cu bandă adezivă pe gura
Vâlvă la o grădiniţă din Timişoara: copiii au stat cu bandă adezivă pe gura

O educatoare din Timişoara a stârnit mânia părinţilor copiilor pe care îi avea în grijă, pentru că le-ar fi lipit micuţilor – ca să nu mai facă, aşa cum fac copiii de obicei, gălăgie – bandă adezivă pe gură. Copiii ar fi povestit acasă că, toată ziua de vineri nu ar fi putut să vorbească între ei, pentru că au avut guriţele lipite cu acea bandă adezivă. Este vorba despre copiii de grupă mijlocie de la o grădiniţă cu program prelungit, cea cu numărul 23 din Timişoara. Indignaţi, părinţii au sesizat conducerea grădiniţei, dar şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş, în legătură cu această problemă, în fond, spun ei, un fapt reprobabil fără precedent. Conducerea grădiniţei respective susţine că educatoarea nu a făcut un astfel de gest, adică să le lipească guriţele copiilor cu adeziv, în mod expres, ca să le facă rău copiilor, ci lipirea de bandă adezivă s-ar fi făcut în cadrul unei acţiuni, în care copiii erau albinuţe şi trebuia să zumzăie. Inspectoratul Şcolar a declanşat o anchetă, pentru a vedea cum stau lucrurile. Educatoarea reclamată ar putea primi un avertisment sau, în funcţie de cele constatate, o pedeapsă mai serioasă. N.M.

Citeste si...
Procurorul general Tiberiu Niţu: Ion Iliescu nu a fost audiat în dosarul Revoluției