Vadim zice că Becali va fi condamnat în dosarul „Valiza”
Politic, Stiri

Vadim zice că Becali va fi condamnat în dosarul „Valiza”

Vadim zice că Becali va fi condamnat în dosarul „Valiza”

Vadim zice că Becali va fi condamnat în dosarul „Valiza”
Vadim zice că Becali va fi condamnat în dosarul „Valiza”

Numai Gigi Becali să nu fii zilele astea. După câte avea pe cap cu procesele, cu dosarele, cu politica, după cei trei ani de închisoare cu suspendare, hotărâţi de instanţă, pentru sechestrarea celor care i-au furat maşina, după înfrângerea suferită de Steaua, mai vine şi Corneliu Vadim Tudor şi cobeşte că Gigi nu scapă fără închisoare. Este vorba despre dosarul „Valiza”, unde spune Vadim Tudor, latifundiarul va primi între doi şi patru ani. Cu executare! Că, cică, aşa are el informaţii: „În Dosarul Valiza va fi condamnat şi arestat. Va primi între doi şi patru ani. Dacă rămânea alături de mine nu mai ajungea aici!”, a declarat Corneliu Vadim Tudor, la GSP TV. De altfel, tribunul susţine că el a ştiut şi de pedeapsa în cazul sechestrării, un fost ofiţer superior – nu spune unde a fost ofiţer respectivul, dar se înţelege – spunându-i acest lucru. Şi pedeapsa era de patru ani cu suspendare, nu de trei. Numai că, pentru că i se ascultase telefonul, judecătorii au zis să nu fie cum ştia Vadim şi i-au dat trei ani cu suspendare lui Gigi… Dar acuma, fără urmă de dubiu, cel proorocit de el este verdictul. Gigi Becali, supărat cum e, zice că nu crede. Dar, pesemne zice în sinea lui că, dacă te frigi cu ciorbă, sufli şi-n iaurt. N.M.  

blank