Coreenii deţin recordul la „vaci minune”, animalele lor reuşind să dea peste 26 litri de lapte pe zi, pe când cele româneşti maxim 10 litri.
Vârful tehnologiilor din agricultură sunt deţinute şi de americani, şi de europeni, dar în zootehnie cei mai buni specialişti sunt în altă parte. La capitolul producţie de lapte, Coreea de Sud deţine locul întâi în lume, urmată de… Israel.
Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Biologie şi Nutriţie Animală Baloteşti deţine un studiu care arată că vacile coreenilor dau în medie 9.616 litri de lapte pe an, adica 26,3 litri de lapte pe zi, cam două găleţi şi jumătate.
Clasamentul primelor locuri arată că şi israelienii au investit mult în zootehnie, reuşind să ocupe locul doi la producţia de lapte de vacă. Statele Unite sunt acum pe locul trei, urmate de Suedia, Danemarca, Canada, Finlanda, Japonia, Olanda, Belgia şi Marea Britanie.
România este în josul clasamentului, vacile noastre fiind de trei ori mai puţin productive decât ale coreenilor, cu 3.583 de litri de lapte pe an. Asta ar însemna 9,8 litri, adică nici o găleată pe zi.
Prof. dr. Horia Grosu, directorul general al Institutului de la Baloteşti, spune că din 1989 şi până în 2012, numărul de bovine de la noi a scăzut de la 6,29 milioane de capete, la 2.16 milioane. Însă a crescut productivitatea unei vaci, în medie, de la 1.958 litri de lapte pe an, la 3.500 litri. Problema este că zootehnia noastră nu este eficientă din cauza investiţiilor foarte mici în cercetare şi tehnologie.