Actualitate, Featured

Vacanțele nu dispar, ele se transformă

Există vacanțe și după pandemie. Criza cauzată de noul coronavirus a pus la pământ industria turismului. Milioane de oameni din întreaga lume au fost afectați de interzicerea zborurilor, închiderea granițelor și a hotelurilor. Mulți au renunțat la vacanțele plătite deja și, fie au cerut banii, fie au reprogramat sejururile.

Vacanțele nu dispar, ele se transformă

Vestea bună ar fi că, unii români, nevoiți să stea în izolare, au economisit deja banii pentru viitoarele călătorii. Cel puțin așa arată un studiu efectuat de Best Jobs de Vacanțele.

Doi din trei angajați români au reușit să pună bani deoparte în ultimele două luni și vor să economisească în continuare de teama recesiunii. Conform aceluiași studiu, 59% dintre aceștia vor să continue să economisească în continuare, iar 11% vor să plece în vacanță. De altfel, 60% dintre respondenți spun că primul lucru pe care au în plan să-l facă după terminarea stării de urgență este să plece într-o scurtă vacanță în țară sau în străinătate (38,6%).

Agențiile de turism, printre cele mai afectate de această perioadă, sunt deja pregătite
Astfel, Paralela 45 prelungește termenele scadente pentru vacanta de vară, în sprijinul turiștilor, și îi îndeamnă să reprogrameze, nu să anuleze sejururile.

Turoperatorul Paralela 45 reia progresiv activitatea, începând din 15 mai, cu un număr mărit de consultanți, pentru vânzare online în special, dar și offline, în agențiile din principalele orașe, care vor fi deschise conform normelor de funcționare.
Cu încasări reduse în ultimele două luni, consultanții Paralela 45 au lucrat pentru securizarea vacanțelor turiștilor și au răspuns la mii de mesaje și apeluri telefonice. În sprijinul turiștilor, termenele scadente precizate în contractele încheiate pentru vacanțele care au încă plecări incerte se măresc cu până la 21 de zile înainte de plecare.

De vineri se pot rezerva bilete de avion pe cursele operate, se prelucrează solicitările corporate, se vând vacanțe în zonele balneo, dar și la munte și pe litoral, unde turoperatorul oferă și variante de cazare în apartamente și vile. Paralela 45 este pregătită să reia și destinațiile externe, acolo unde turismul extern primește undă verde, în prima fază fiind vorba despre Grecia, Bulgaria, Croația, Cipru și Turcia.

“Din ce în ce mai multe țări își propun, și chiar fac pași concreți pentru reînceperea activităților turistice, cu respectarea unor norme sanitare de siguranță, cu care, de altfel, începem să ne obișnuim. Vacanțele fac parte din experiența noastră de viață și nu putem renunța la ele. Cum nu putem să stăm la infinit izolați. Luăm toate măsurile care se impun și dăm startul unor călătorii în noile condiții de viață din 2020”, declară Alin Burcea, CEO Paralela 45.

În așteptarea tuturor clarificărilor, a anunțurilor oficiale și a normelor de călătorie pe care autoritățile tuturor statelor urmează să le anunțe în cel mai scurt timp, turoperatorul ia următoarele măsuri în sprijinul turiștilor, valabile pentru servicii externe:
În cazul plecărilor cuprinse în intervalul 1 iunie – 12 iulie:
Amânarea scadențelor restante de plată ale turiștilor cu până la 21 de zile înainte de plecare
Reprogramarea pachetelor pe curse charter, circuite și cazări individuale, la cerere, pe oricare altă plecare din sezonul 2020, fără perceperea unei taxe de reprogramare, dar respectând condițiile impuse de furnizori, pe lângă care se fac demersuri pentru obținerea unor prețuri competitive
Cazurile de anulare voluntară se rezolvă punctual, cu respectarea condițiilor contractuale
Cazurile de anulare din partea furnizorilor vor fi anunțate cel mai târziu cu 21 de zile înainte de plecare

Plecări programate după data de 12 iulie:
Amânarea scadențelor până la 22 mai
Reprogramările, la cerere, depind exclusiv de flexibilitatea partenerilor străini, fiind tratate punctual, pentru găsirea celei mai bune soluții pentru clienți
Anulările voluntare se supun condițiilor contractuale și nu sunt recomandate

Pentru toate aceste situații, consultanții Paralela 45 mențin comunicarea cu turiștii, prin email și telefonic, la numărul 021-9129, mulțumind fiecăruia pentru încredere, răbdare și înțelegere.

„Din păcate, nu avem sprijinul autorităților române în această perioadă. Asistăm la o nepăsare față de domeniul agențiilor de turism, care realizează 80% din traficul de turiști, al angajaților din acest domeniu. În acest tablou nefast, relația dintre turist și agentul lui de turism este esențială, îi respectăm, le mulțumim pentru încredere și vrem să mergem mai departe împreună”, declară CEO Paralela 45.

Și cei de la Hello Holidays sunt gata de start. Turoperatorul este pregătit să înceapă sezonul 2020 la jumătatea lunii iunie ori la 1 iulie, și mizează pe România, dar și pe Grecia, Turcia, Bulgaria, țări unde autoritățile au anunțat deja mai multe măsuri pentru protejarea turiștilor.

Turoperatorul a păstrat prețurile pentru circuitele din toamnă și oferă reduceri de până la 15% pentru rezervări realizate până la finalul lunii iulie.

Noua ofertă pentru toamnă cuprinde circuite de o zi marca Hello Holidays, “O zi cât o vacanță”, diversificate la cererea turiștilor, pentru Delta Dunării, Transfăgărășean, Transalpina, Sighișoara – Viscri, Veliko Târnovo, Plevna – Ruse, Târgul de Crăciun de la Sibiu și o excursie la Spiridușii lui Moș Crăciun, realizate cu autocarul, la prețuri cuprinse între 109 și 199 de lei/persoană

“Avem o cerere mare de vacanțe în România și de vacanțe cu vouchere, mai ales că valabilitatea acestora a fost prelungită, care ne-a determinat să mărim portofoliul actual și să îl diversificăm cu produse de tip circuit, cu durată de două – patru zile. Am diversificat și vacanțele în afara țării. Programului de Istanbul, care este unul dintre cele mai căutate și pentru care avem turiști care au revenit și de cinci ori, i-am adăugat Safranbolu, un oraș la nord de Ankara, pentru a da posibilitatea turiștilor să descopere locuri noi în Turcia”, precizează Denisa Oprea.

În așteptarea reluării călătoriilor, la mijlocul lunii iunie ori de la 1 iulie, echipa Hello Holidays este în contact permanent cu furnizorii de servicii din destinațiile aflate în ofertă. Este informată despre măsurile pentru siguranța turiștilor care se iau la nivel de industrie în Grecia, Turcia, Bulgaria, Austria, Germania, Norvegia, Croația, etc, despre demersurile hotelierilor români și pregătește primele plecări ale turiștilor și ghizilor. Mașinile din flota Hello Holidays Transport, a doua companie a grupului, vor fi configurate pentru păstrarea distanței între pasageri, vor fi dezinfectate înainte de cursă, turiștilor le vor fi distribuite măști și soluție dezinfectantă. “Practic ne adaptăm noilor condiții de călătorie și ne conformăm modului în care se va face turism în vremurile acestea”, precizează Denisa Oprea.

Exemplul Franței
Spre deosebire de România, acolo unde autoritățile parcă au uitat cu desăvârșire de acest domeniu, Franța a anunțat joi un plan de salvare de 18 miliarde de euro (19,4 miliarde de dolari) pentru a-și ajuta sectorul turistic zdruncinat de coronavirusul care a închis hoteluri și restaurante într-una dintre cele mai vizitate destinații din lume.

Planul include 1,3 miliarde EUR în investiții publice directe, precum și împrumuturi garantate de guvern și acces extins la un „fond de solidaritate”, a anunțat premierul Edouard Philippe.

„Orice ar lăsa turismul lovește în centrul Franței”, a spus premierul, subliniind importanța reînnoirii unui sector care generează aproape opt la sută din producția economică a țării și angajează aproximativ două milioane de oameni.

1,3 miliarde de euro „va genera investiții private” pentru investiții directe totale în sector în valoare de aproximativ 7 miliarde de euro, a spus Philippe.

La aceasta se adaugă o erupție de măsuri de ajutor care includ amânarea rambursărilor împrumuturilor, intervenția guvernului reprezintă „un angajament de peste 18 miliarde de euro în finanțele publice: este fără precedent, este masiv, este necesar”, a spus el.

Franța a fost vizitată anul trecut de peste 90 de milioane de persoane.

 

blank