Uraganul Florence a deversat „cantităţi monumentale” de precipitaţii chiar dacă forţa sa a slăbit, a declarat sâmbătă Roy Cooper, guvernatorul Carolinei de Nord, stat din sud-estul SUA cel mai afectat de intemperii, transmite AFP.
Florence „deversează cantităţi monumentale de precipitaţii”, a adăugat el, amintind că cinci persoane şi-au pierdut viaţa din cauza intemperiilor şi că „multe altele” fac obiectul unei anchete. Printre cei decedaţi, o mamă şi bebeluşul ei au pierit după ce un copac a căzut peste casa lor din Wilmington.
„Să ştiţi că nivelul apei creşte peste tot, inclusiv în locurile unde nu se produc de obicei inundaţii. Nu reveniţi la casele voastre decât după trecerea uraganului şi după ce primiţi acceptul” autorităţilor, a avertizat guvernatorul, care a adăugat că operaţiunile de salvare continuă, dar sunt complicate de faptul că multe drumuri sunt distruse.