Stiri

Unul vrea la Parlament, dar campanie să-i facă poporul, pe banii lui…

Unul vrea la Parlament, dar campanie să-i facă poporul, pe banii lui…

blankNaţiune, uită-te şi minunează-te! Fii atentă şi ia notiţe! Ia aminte şi, după caz, siderează-te sau treci chestiunea la categoria „vai, steaua lui”. Trăirăm s-o vedem şi pe asta… Un candidat ARD, Laurenţiu Fufezan, din Sibiu, vrea la Parlament – multora li se năzare că au stofă de parlamentari – dar vrea să-şi facă necesara campanie electorală pe banii… electoratului. Ai, aţi înţeles bine, celor care trebuie, cel puţin teoretic, să pună ştampila pe ‚mnealui! Şi, pe principiul daţi un leu pentru Ateneu, omul cere 50, 100, 500 de lei – cât poate fiecare să dea, nu are pretenţii şi nu ia cloşca de pe ouăle alegătorilor, nici ouăle de sub cloşcă – de la fiecare cetăţean care îl doreşte reprezentant în Parlament… ?!? … Şi, om cu simţuri bune, cu bun simţ nu pot să zic că e, nea Fufezan ăsta ştie al naibii de bine că nimic nu se pierde, totul se transformă. De la popor ia, la popor se întoarce ce ia… De banii strânşi de la alegători, potenţialul parlamentar al României – mai sunt mulţi de ăştia, ca brazii? – cumpără pixuri şi calendare şi le dă cetăţenilor. Şi, ca să fie şi mai prizabil, mai bagă ceva mărunţiş şi în afişe cu el pe la toate panourile… Tare sau cum?     

blank