UNPR stă în joc de glezne şi nu atacă, nici nu contraatacă. Aşteaptă „ceva” şi abia apoi va acţiona! În primul rând vrea să se lămurească situaţia: uite Dragnea, nu e Dragnea!
Nici acum nu se știe dacă cele două formațiuni, PSD şi UNPR vor merge împreună sau separat în anul electoral 2016. Se pare că asta s-ar datora în principal reticenței UNPR de a bate palma cu șeful interimar al PSD, Liviu Dragnea.
Reticența provine din faptul că ne apropiem cu pași repezi de o decizie finală în Dosarul Referendumul.
”Procesul lui Dragnea de miine se lasa cu aminare. Dar miza ramine uriasa: daca Dragnea e ales presedinte si apoi e condamnat, PSD se face tandari. Si, nu stiu de ce, dar am impresia ca Dragnea stie asta si joaca in piesa…”, anunță Robert Turcescu pe pagina de Facebook.
”Dragnea va lua cu executare și noi vom trata apoi tot cu Victor. Noi așa știm și așa va fi”, a spus un important lider al UNPR, în cadrul unei întâlniri restrânse de partid. Potrivit acestui lider care are vaste cunoștințe din domeniul securității și apărării naționale, UNPR ”trebuie să joace strategic și să nu facă înțelegeri definitive cu nici una din tabere”.
”Generalul e încrezător că putem lua 10% la locale. Cu un scor ca ăsta ne batem cu șanse reale la parlamentare și nimeni nu va putea să ne ignore în orice combinație pentru guvernare”, susține senatorul UNPR.