Din iulie, Uniprest Instal, distribuitor național cu un portofoliu complet de produse
care acoperă toată zona instalațiilor, are o nouă adresă pentru depozitul din Deva.
Actualul depozit îl înlocuiește pe cel vechi și are o suprafață mai mare, care ajunge
până la 760 mp. Costul s-a ridicat la 45.000 de euro, sumă care nu cuprinde investiția
în teren și hală, ci în echipamente logistice. Astfel, pe lângă depozitul central de la
Târgu Mureș, acesta este cel de-al nouălea punct de lucru din rețeaua națională
Uniprest Instal și deservește județele Hunedoara și Gorj. Celelalte puncte de lucru
sunt în Baia Mare, Iași, Brașov, București, Cluj-Napoca, Craiova, Sibiu și Timișoara.
”Când ne-am înființat, în 2009, unul dintre obiectivele noastre majore a fost să ne
dezvoltăm o rețea națională de distribuție foarte bine pusă la punct pentru a
respecta una dintre valorile noastre de brand – promptitudinea. Ne dorim să
acoperim fiecare zonă geografică, astfel încât partenerii noștri și firmele de
specialitate să aibă acces rapid și ușor la brandurile de renume pe care le
comercializăm, la servicii logistice de calitate, suport și consultanță. Planul nostru
investițional pe 2020 pentru dezvoltarea rețelei de distribuție nu se va opri aici. Un
nou depozit va fi deschis la Iași la sfârșitul lunii august”, declară Enikő Peter,
Managing Director, Uniprest Instal.

Noul depozit, care se află pe Str. 22 Decembrie nr. 265, este al treilea ca suprafață și
capacitate din rețeaua Uniprest Instal și beneficiază de standarde logistice moderne.

Despre Uniprest Instal:

Uniprest Instal a fost înființată în 2009 și are sediul și depozitul central la Târgu Mureș.
Uniprest Instal comercializează instalații, echipamente de încălzire și deține o gamă
completă și variată de produse HVAC. Compania este prezentă la nivel național prin
depozite și 9 puncte de lucru în Baia Mare, Brașov, București, Cluj-Napoca, Craiova, Deva,
Iași, Sibiu și Timișoara.

Începând cu ianuarie 2010, Uniprest Instal face parte din grupul olandez Rensa, specializat
de peste 65 de ani în comerțul en-gros al produselor HVAC-S (încălzire, ventilație, aer
condiționat și instalații sanitare), grup din care fac parte și alte societați din Germania și
Olanda.

Portofoliul Uniprest Instal conține peste 7.000 de articole, grupate în 6 categorii: GAZ,
TERMICE, APĂ, SANITARE, ENERGIE VERDE și AC / VENTILAȚIE.