Social, Stiri

Unic! Monument ridicat în cinstea… cepei!

Leguma din Pericei, renumită la Bruxelles

monumentul_cepei_1_96070600

Ceapa este regina unei comune din Salaj, unde oamenii traiesc din cultivarea acestei legume minune. Ceapa de Pericei a devenit atat de faimoasa, incat primarul i-a ridicat si un monument.

Localnicii spun ca in fiecare an o vand foarte bine in piete, pentru ca i s-a dus vestea ca da un gust special mancarii. Iar lor le asigura un venit decent.

Verde, galbena, rosie sau de apa, oamenii o cauta cand ajung la tarabe pentru ca este cea mai gustoasa. Iar in Pericei, toata lumea are macar o brazda de ceapa in curte sau la camp.

In 2007 comuna Pericei a intrat in Cartea Recordurilor cu cea mai lunga funie impletita din ceapa, care a masurat patru kilometri si jumatate. De bucurie, primarul a ridicat, in curtea scolii, un monument in cinstea cepei.

Tibor Josza, viceprimar: „Acesta e monumentul cepei, este singurul monument din lume ridicat in cinstea unei legume, are 6 metri!”

ceapa

Intr-un hectar de ceapa se investesc aproximativ 7000 de lei. Cateva luni mai tarziu profitul este cel putin dublu. Cum orice mancare gatita incepe cu o ceapa calita – nu se intampla ca recolta sa ramana nevanduta. In plus, oamenii fac si dulceata din ceapa, care se vinde foarte bine.

„E rentabil sa te ocupi cu produsul asta. E foarte cautat in orice bucatarie. Sa stiti ca se traia si se construiau case din ceapa si usturoi”, spune cultivatorul Valentin Corman.

Pe langa faptul ca isi castiga traiul din ceapa, oamenii din Pericei spun ca sunt si mai sanatosi, pentru ca mananca zi de zi aceasta leguma regina la ei in comuna. „Ceapa e si un medicament, mai ales asta rosie, vindeca colesterol si nu depunem atata grasime”, susţine şi Bakai Ecaterina.

Ceapa din Pericei a fost apreciata recent si la Bruxelles, in cadrul unui targ de produse traditionale romanesti.

blank