Ungaria
International

Ungaria zguduie toată Europa! Anunțul făcut chiar acum de la Budapesta

Șeful diplomației ungare susține că Ungaria va cere ca sancțiunile UE să nu afecteze sectorul nuclear rus, precizând că acestea ar putea afecta securitatea nucleară globală.

Este nevoie de o acţiune fermă pentru a asigura că sancţiunile UE nu afectează sectorul nuclear rus, este declarația făcută, miercuri, 22 februarie, ministrul de Externe ungar Peter Szijjarto, precizând că astfel de sancţiuni ar dăuna intereselor naţionale ale Ungariei, dar şi securităţii nucleare globale, relatează agenția de presă MTI.

Uniunea Europeană pregătește un nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei

Într-o conferinţă de presă comună cu şeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, șeful diplomației ungare Peter Szijjarto a evidențiat că la Bruxelles este pe cale să se finalizeze un al zecelea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei şi că orice fel de restricţii care afectează cooperarea nucleară cu Rusia trebuie ferm combătute.

„Trebuie să acţionăm decisiv împotriva înscrierii pe listă (a sancţiunilor) a Rosatom şi a oficialilor săi”, a declarat ministrul de Externe ungar. De asemenea, oficialul de la Budapesta a acuzat totodată „doi miniştri verzi din guvernul german” de blocarea livrării de tehnologie germană de control necesară noilor blocuri ale centralei nucleare de la Paks „fără niciun temei legal”.

Șeful diplomației din ungaria: Să nu uităm că fiecare zi a acestui război vine cu riscul unui incident sau accident nuclear

De asemenea, Peter Szijjarto a salutat în acelaşi timp „abordarea raţională, bazată pe bun simţ”, a AIEA şi şi-a exprimat susţinerea faţă de eforturile făcute de șeful AIEA cu privire la crearea unei zone de securitate în jurul centrale nucleare de la Zaporojie, în Ucraina. Avertismentele privind riscurile unui accident nuclear dovedesc la rândul lor că pledoaria ungară în sprijinul unei încetări imediate a focului şi a negocierilor de pace este corectă, a menţionat şeful diplomaţiei ungare.

„Să nu uităm că fiecare zi a acestui război vine cu riscul unui incident sau accident nuclear. Noi, cei care ne amintim de Cernobîl, am vrea să evităm să se întâmple acest lucru aici, în Europa Centrală”, a evidențiat șeful diplomației ungare, relatează aceeași sursă.

Ca reacție de răspuns la o întrebare privind discursurile de, marţi, 22 februarie, ale preşedinţilor american şi rus, Joe Biden şi Vladimir Putin, de la Varşovia şi respectiv de la Moscova, ministrul de Externe ungar a remarcat: „Ar fi făcut un serviciu mult mai mare umanităţii dacă ar fi vorbit unul cu celălalt”. 

blank