Ungaria
International

Ungaria, gata să ajungă un mare jucător în Europa

Ungaria lui Viktor Orban face o mișcare care o transformă într-un mare jucător al Europei.

Ungaria ar putea ajunge în timpul apropiat o figură cheie în Europa. În perioada 9-15 octombrie, în orașul marocan Marrakech,a avut loc adunarea generală anuală comună a FMI și a Băncii Mondiale. Iar printre subiectele centrale s-a aflat şi de această dată diminuarea sărăciei globale, a anunțat MNB. Aceasta a menţionat: FMI finanțează în primul rând acest obiectiv printr-un instrument de finanțare specific. Fondul pentru reducerea sărăciei și creșterea economică (Poverty Reduction and Growth Trust (PRGT), oferind împrumuturi preferențiale țărilor în curs de dezvoltare cu venituri mici și datorii mai mari. Asigurarea finanțării fondului este un element important al planului de programe al directorului general al FMI.

Șocurile globale din ultimii ani au afectat deosebit de grav economiile în curs de dezvoltare ale lumii. Ceea ce necesită o capacitate de finanțare mai mare din partea FMI. Directorul general al FMI a lansat mai multe campanii de strângere de fonduri destinate țărilor cu baze economice puternice, stabile. Iar această solicitare a fost primită şi de Ungaria.

Ungaria face o mutare istorică

Răspunzând la acest apel, Banca Naţională a Ungariei – ca instituție legată de apartenența Ungariei la FMI și care îndeplinește toate sarcinile cu prioritate – a analizat posibilitatea de a contribui din punct de vedere legal, al lichidităţii, precum şi sub aspect al riscului de credit. Luând în considerare toate acestea, a ajuns la decizia de a face o ofertă în valoare de 11 milioane DST. Prin randamentul unei investiții specifice plasate la FMI.

Oferta Ungariei poate fi considerată istorică. Nu doar după standardele interne. Ci și pentru faptul că, dintre țările emergente ale Uniunii Europene, Ungaria va aduce cea mai mare contribuție la această campanie de strângere de fonduri, a subliniat MNB. Fondul Monetar Internațional, împreună cu Banca Mondială, joacă un rol inevitabil important în sprijinirea țărilor cu venituri mici. În condiţiile în care misiunea istorică a instituțiilor de la Bretton Woods este eradicarea sărăciei.

Ungaria apare pentru prima dată ca investitor, a precizat MNB. Relațiile dintre Ungaria și FMI au cunoscut o dezvoltare continuă în ultimii ani. O altă etapă de hotar fiind faptul că autoritățile ungare pot aoferi fonduri pentru îndeplinirea obiectivelor FMI.

blank