NATO
International

Unele țări membre NATO ar fi de acord cu trimiterea de trupe în Ucraina. S-ar intra într-o nouă etapă a războiului

Un grup de țări NATO ar putea fi dispuse să trimită trupe în Ucraina dacă statele membre, inclusiv SUA, nu oferă garanții de securitate concrete Kievului, a declarat fostul secretar general al NATO Anders Rasmussen.

Fostul secretar general al Alianței Nord-Atlantice, Anders Fogh Rasmussen, consideră că unele state membre NATO ar putea fi de acord cu introducerea trupelor lor pe teritoriul ucrainean. În contextul apropierii summitului de la Vilnius, programat pe 11 și 12 iulie, Volodimir Zelenski a cerut un „mesaj foarte clar” din partea NATO asupra primirii Ucrainei în rândurile sale „după război”.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a reiterat sprijinul Alianței față de aspirația Ucrainei de a deveni membră, dar a evitat să menționeze un calendar de aderare. În schimb, Stoltenberg a declarat că problema garanțiilor de securitate se va afla pe agenda summitului de la Vilnius. Totuși, a precizat șeful NATO, aceste garanții nu vor include un angajament de tipul celui din articolul 5 din Tratatul Alianței.

Unele state membre ar putea decide să intervină unilateral de partea Ucrainei

Rasmussen, angajat în găsirea unui loc pentru Ucraina în viitoarea arhitectură de securitate a Europei, a efectuat un turneu pentru a evalua starea de spirit înainte de summitul de la Vilnius.

Potrivit lui Rasmussen, dacă la summitul de la Vilnius (11-12 iulie) NATO nu va lua o decizie cu privire la pașii privind aderarea Ucrainei sau garanțiile sale de securitate, „există o posibilitate clară ca unele țări să ia măsuri în mod individual”.

În opinia lui Rasmussen, polonezii „simt” că Occidentul „a ignorat prea mult timp avertismentele lor cu privire la adevărata mentalitate” a Rusiei lui Putin. „Cred că polonezii iau în serios la posibilitatea de a forma o „coaliție a bunăvoinței” dacă Ucraina nu va obține nimic la summitul de la Vilnius”, a mai declarat oficialul.

El a spus că ar fi complet legal ca Ucraina să solicite o astfel de asistență militară

Eventuale garanții ar putea consta în furnizarea de arme, antrenarea soldaților ucraineni și partajarea de informații. „După un început lent, se conturează o mișcare care să susțină aceste idei. Se știe că Polonia este foarte implicată în acordarea asistenței specifice Ucrainei. Și nu exclud ca Polonia să fie și mai implicată în acest context la nivel național, iar țările baltice vor urma, poate chiar cu posibilitatea desfășurarea de trupe la sol”, a mai declarat Anders Fogh Rasmussen.

Potrivit fostului secretar general al Alianței, Varșovia „va lua în considerare cu seriozitate posibilitatea creării unei coaliții dacă Ucraina nu obține nimic la Vilnius”, și ar fi perfect legal ca Ucraina să solicite o astfel de asistență militară.

Reprezentanții oficiali ai Alianței și ai țărilor occidentale au respins categoric în repetate rânduri posibilitatea introducerii propriilor trupe în Ucraina, susținând că aceasta ar duce la o confruntare directă între NATO și Rusia, informează theguardian.com.

blank