Un traficant de heroină, care ar merita premiul pentru “cel mai neîndemânatic infractor”, și-a aruncat rucsacul cu substanțe interzise direct în mâinile polițiștilor.

Un traficant de heroină, ce ar merita din plin titlul de „cel mai neîndemânatic infractor”, este un tânăr care a aruncat un rucsac cu heroină peste fereastră, iar geanta cu substanțe interzise a căzut chiar lângă mașina polițiștilor.

Traficantul de heroină și-a dat seama că meseria de infractor poate nu i se potrivește atât de bine pe cât credea. Bărbatul nu a dat ascultare vorbei care spune „cu drogurile nu e de joacă” și a făcut un gest nesăbuit în încercarea de scăpa de marfă, înainte ca oamenii legii să-l prindă. Infractorul a aruncat rucsacul cu heroină peste fereastră, iar geanta cu substanțe interzise a aterizat chiar lângă mașina polițiștilor, care veniseră să-i percheziționeze apartamentul sub suspiciunea de trafic de stupefiante.

Bărbatul a reușit performanța de a spulbera orice urmă de îndoială a ofițerilor de Poliție și le-a dovedit acestora că este un traficant în toată regula, căruia îi dau drogurile afară din casă, la propriu.

Vigilenții mascați din cadrul DIICOT, care au descins în apartamentul traficantului, au avut surpriza unei capturi în toată regula. Autoritățile au găsit nu mai puțin de 4,5 kilograme de cannabis, precum și „ustensilele” aferente unui traficant și anume, un grinder şi două cântare performante.

Traficantul de heroină și cei doi complici, capturați de DIICOT. „Trei, Doamne, şi toţi trei!”
Traficantul, care a făcut polițiștilor un „cadou” venit de sus, sub forma unui rucsac cu heroină aruncat de la etaj, făcea parte dintr-o rețea organizată de infractori, specializați în substanțe interzise.

Autoritățile au descins de șapte ori la locuința bărbatului și au capturat o „pradă generoasă”, șase kilograme de cannabis și 1,2 de heroină. Trei persoane au fost reținute pentru trafic intern și internațional cu droguri de mare risc şi deţinere de substanțe interzise, titrează Spynews.

Conform cercetărilor, doi dintre bărbați se ocupau cu traficul de heroină în zona Sectorului 5, iar al treilea bărbat, și cel mai ghinionist dintre toți, făcea trafic internațional cu heroină.