Cele mai multe infectări cu coronavirus au loc în familie, aproximativ 63%, arată un studiu al Institutului Pasteur.

Cercetare a Institutului Pasteur a făcut publice rezultatele parțiale ale unui studiu care vizează locul și modul în care este transmis coronavirusul.

Contaminările au loc, în principal, în mediul familial (63% din cazuri). „Mesele organizate atât în ​​mediul privat, cât și în cel profesional, sunt cel mai frecvent raportate ca fiind la originea acestor infectări”, a explicat Institutul Pasteur, scrie BFMTV.

Călătoriile în străinătate sunt, de asemenea, asociate cu un risc crescut de infecție (53%). Telemunca este o modalitate eficientă de protecție în fața riscului de contaminare, conform sursei citate.

Cât de periculoase sunt magazinele, sălile de clasă sau bisericile
Primele rezultate arată că locurile publice nu reprezintă un risc atât de ridicat dacă sunt respectate măsurile privind purtarea măștilor sanitare și cele de distanțare.

Astfel, magazinele, școlile, lăcașurile de cult sau chiar saloanele de coafură nu prezintă un risc crescut de infecție, conform studiului. Același lucru este valabil și pentru transportul public sau practicarea sporturilor în aer liber, cu respectarea acelorași condiții. Aici, pot fi respectate atât purtarea măștii, cât și regulile de distanțare.

Nu același lucru se poate spune însă despre restaurante, baruri sau sălile de sport.

Potrivit sursei citate, 45%, dintre persoanele pozitive cunosc persoana care le-a infectat. Una dintre problemele constatate este că oamenii nu se izolează de la primele simptome, ci așteaptă rezultatul testului.

Toate aceste rezultate ar putea fi diferite în funcție de diversele tulpini de virus – britanică, sud-africană și braziliană.

Studiul a fost realizat între 1 octombrie 2020 și 31 ianuarie 2021 și a inclus 77.208 de participanți cu infecție acută cu SARS-CoV-2.


Citeste si...
Guvernul a Militarizat spitalu din Suceava este o solutie?