Featured, Politic

Un senator independent a semnat moțiunea, dar a plecat la vânatoare în ziua votului

Senator independent de Prahova, Emanoil Savin, semnatar al moţiunii de cenzură, este la vânătoare în ziua votului: „Este un gest de frondă din partea mea. Nu pot să iau o hotărâre şi să arunc ţara în haos”.

Emanoil Savin a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că nu poate lua o hotărâre care ar arunca ţara în haos.

Senator independent de Prahova, Emanoil Savin: Sunt la o vânătoare în alt judeţ, nu în Prahova, nu în Parlament la votarea moţiunii, pentru că sunt nemulţumit de părerile preşedinţilor celor 6 partide care au propus 6 soluţii, Cum să ajungă ei la o înţelegere să poată să guverneze România? Este un gest de frondă din partea mea, eu sunt independent, nu mai depind politic de nimeni, dar nu pot să iau o hotărâre şi să arunc ţara în haos. Am semnat moţiunea, dar nu m-au convins.

Deputaţii şi senatorii au terminat să voteze, la ora transmiterii ştirii, moţiunea de cenzură denumită „Ca să reconstruim România, Guvernul Dăncilă trebuie demis urgent”, iniţiată de Opoziţie. Votul a fost secret, cu bile. Pentru ca moţiunea să fie adoptată, este nevoie de cel puţin 233 de voturi.

blank