Actualitate, Stiri

Un român răpit în Algeria

Un român răpit în Algeria

blankDe unde, mai ieri, alaltăieri, Algeria era o destinaţie turistică de excepţie, acum lucrurile au luat-o razna de-a dreptul aici, ajungând-se până la luarea de ostatici şi atacuri armate foarte periculoase. Informaţiile despre răpirea care a tulburat o lume sunt oarecum pe sponci, neştiindu-se cu exactitate ce s-a întâmplat. Practic, mult peste o sută de persoane au fost luate ostatice, de către o grupare al-Qaida, la un complex de exploatare a gazelor naturale din Algeria, deţinută de British Petroleum. Atacul a fost, pare-se o replică, a intervenţiei Franţei în Mali şi a fost susţinut de aproximativ 20 de oameni înarmaţi până în dinţi. Ostaticii sunt din Norvegia, Franţa, Statele Unite, Marea Britanie, România, Columbia, Thailanda, Filipine, Irlanda, Japonia şi Germania şi depăşesc, ca număr, 45. Totuşi, din iadul acela vreo 15 au reuşit să evadeze. Printre aceştia, se crede că a fost şi românul nostru, dar încă nu se ştie cu siguranţă dacă a evadat sau a murit. Cert este că, nu mai e pe lista răpitorilor. Pe lângă străinii din ţările mai sus indicate, ar mai fi ţinuţi ostatici şi câteva sute de muncitori algerieni, dar dintre ei ar fi reuşit să scape în jur de 30. Armata algeriană a tras în direcţia instalaţiei, rănind un ostatic japonez. Autorităţile franceze au afirmat joi că „nu au confirmarea” prezenţei unor cetăţeni francezi în rândul ostaticilor din Algeria. Forţele de ordine au încercuit joi instalaţia în domeniul exploatării gazelor unde sunt ţinuţi ostaticii. Apoi, după două atacuri, armata algeriană a preluat în totalitate controlul asupra complexului In Amenas. Nu se cunoaşte cu exactitate numărul victimelor. Potrivit presei, cel puţin 34 de ostatici străini, dar şi 15 răpitori ar fi fost ucişi. Sute de ostatici algerieni şi câţiva occidentali au reuşit să fugă. Gruparea teroristă s-ar numi „Cei care semnează cu sânge”, ar avea lider un anume Abu al-Baraa şi atacul acestor terorişti vine ca răspuns faţă de intervenţia armatei franceze într-un conflict din ţara vecină Algeriei, Mali. Pe măsură ce vor transpare date despre românul nostru, vom reveni cu amănunte. N.M

 

 

blank