Actualitate, Featured

Un recidivist, proaspat eliberat, a violat o femeie, fix după scenariul faptelor anterioare

Un recidivist, proaspat eliberat, a violat o femeie, fix după scenariul faptelor anterioare Infractorii eliberaţi mai devreme din închisori continuă să semene teroare.

De această dată, o femeie din Bucureşti a fost sechestrată şi violată de un recidivist. Bărbatul care a ieşit din închisoare în baza recursului compensatoriu, mai are în trecut, o astfel de faptă. Acum, autorităţile ar trebui să explice de ce l-au lăsat printre oameni nevinovaţi, fără să fie supravegheat, ori fără să urmeze o terapie care să-i reprime agresivitatea sexuală.

Vicențiu Costin Pădureanu a fost prins de poliţişti duminică noaptea. Bărbatul este acuzat că a sechestrat, bătut şi agresat sexual o femeie în vârstă de 50 de ani, pe care o cunoştea.
După violențele din casa individului, femeia a reuşit să fugă şi a mers direct la secţia 19 de poliţie. Secţia este foarte aproape de locuinţa suspectului, la două minute de mers pe jos de aici. În acea noapte, poliţiştii au revenit la locul faptei şi l-au încătuşat pe individ.

În momentul în care l-au identificat, polițistii au descoperit că au de-a face cu un recidivist care a mai violat o femeie în urmă cu 5 ani.

Prima faptă a individului este trasă la indigo. S-a întâmplat în 2014, în aceeaşi zonă din Sectorul 5 al Capitalei. Atunci a fost condamnat la 7 ani de închisoare pentru viol.

Costin a stat după gratii doar cinci ani pentru că a beneficiat de recursul compensatoriu şi a cerut eliberarea condiţionată mult mai devreme. Aşa că anul acesta în primăvară a ieşit din închisoare iar acum, se va întoarce în acelaşi loc cu o nouă victimă la activ.

Gelu Duminică, sociolog: „Această recidivă este cauzată de slaba calitate a serviciilor de reeducare din penitenciare, să nu uităm că închisorile nu sunt locurile de izolare, ci de reeducare. Este pregătit un asemenea infractor să revină în societate? În teorie, da, în practică, nu.”

În mod normal, închisoarea ar trebui să aibă dublu rol: să pedepsească infractorul, astfel încât acesta să simtă că este vinovat dar şi să îl reabiliteze oferindu-i acces la educaţie şi terapie. Din păcate, în România, puşcăria devine o şcoală în care infractorii fac schimb de metode de operare iar lipsa condiţiilor decente îi înrăieşte.

Gelu Duminică, sociolog: „Un consilier este la peste o sută de deţinuţi, ceea ce face imposibilă consilierea coerentă şi bună, mai ales pentru infractorii cu devianță sexuală care au nevoie de asistență mai complexă.”

La ieşirea din penitenciar, foştii deţinuţi ar trebui supravegheaţi şi ajutaţi de inspectorii de probaţiune. La noi în ţară însă, de ani buni, aceşti funcţionari au tras nenumărate semnale de alarmă, spunând că activitatea lor este în colaps din cauza numărului mult prea mic de angajaţi.

 

blank