Un polițist
Actualitate, Featured

Un polițist din Iași a scăpat de ratele la vilă: Instanța a stabilit să i le platească statul

Un polițist din Iași a obținut în instanță ca statul să-i plătească ratele la apartamentul pe care și l-a cumpărat, dar care s-a dovedit a fi de fapt o vilă, în valoare de aproape 100.000 de euro.

Omul legii este agent la Secția 8 Poliție Rurală Lețcani și activează în cadrul postului de poliție din Valea Lupului, localitate unde și-a cumpărat în noiembrie 2020 un apartament de 99,9 mp, cu patru camere, cu parter şi etaj, precum şi 115 mp, reprezentând calea de acces spre imobil, cu destinaţia convenţională de grădină, scrie Ziarul de Iași.

Aparent, un polițist din Iași se încadra la compensarea ratei în cazul unui credit pentru locuință, caz în care poate primit până la 50% din salariul de bază. IPJ Iași i-a refuzat însă compensaţia pentru că îşi cumpărase atât locuinţă, cât şi teren, de fapt o vilă.

În fapt, reprezentanţii Inspectoratului Poliţiei Judeţene nu au putut determina cât din credit a fost destinat cumpărării apartamentului tip vilă şi cât terenului aferent acestuia. Tribunalul Iași a decis însă ca IPJ să plătească tot. Instituţia s-a adresat Curţii de Apel.

Din totalul de 461.500 lei cât a costat locuinţa, 69.500 lei au reprezentat avansul plătit de poliţist, diferenţa fiind acoperită printr-un credit contractat în cadrul programului “Noua Casă”.

Polițistul a depus un raport prin care cerea compensaţia lunară pentru chirie cuvenită ca poliţist. Conform legii, poliţistul numit în prima funcţie sau mutat în altă localitate decât cea de domiciliu are dreptul la o compensaţie pentru chirie de până la 50% din salariul de bază. Compensaţia poate fi acordată şi în cazul contractării unui credit imobiliar.

blank