ANM
International

Un nou Cod galben de ninsori a fost emis de ANM, care intră în vigoare de luni. Sunt vizate 18 județe din țară

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, un nou Cod galben de ninsori, ce va pune stăpânire pe 18 județe din țară și care va intra în vigoare de luni, 21 noiembrie.

Astfel, meteorologii ANM au anunțat ninsori moderate cantitativ în nordul Moldovei, Transilvania şi nordul Munteniei şi Olteniei. Codul galben de ninsori va începe de luni, iar între timp este în vigoare un cod galben de ploi însemnate cantitativ.

Va ninge în mai multe județe din România

Începând cu luni, ora 05.00 și până la ora 18.00, local, la altitudini în general de peste 1.500 de metri în Carpaţii Meridionali, precum şi în Carpaţii Orientali şi în jumătatea nordică a Moldovei, va ninge moderat cantitativ şi se va depune strat nou de zăpadă, pe alocuri în jurul a 10 centimetri.

Precipitații mixte vor fi în zona montană a Moldovei și în Carpații de Curbură, unde se va depune și polei.

Judeţele ce se vor afla sub Cod galben de ninsori sunt: Alba, Braşov, Neamţ, Argeş, Buzău, Harghita, Vâlcea, Bacău, Iaşi, Prahova, Vrancea, Bistriţa Năsăud, Covasna, Sibiu, Botoşani, Dâmboviţa, Mureş şi Suceava, potrivit Agerpres.

Va ploua în 13 județe din sudul țării

Duminică este în vigoare o atenţionare meteo cod galben de ploi însemnate cantitativ pentru Capitală şi pentru alte 13 judeţe situate în sudul şi sud-vestul ţării. Atenționarea meteo va fi în vigoare până luni, la ora 10:00.

Cel mai mult va ploua în Oltenia și în Muntenia, dar și în zonele montane aferente, până la altitudini de 1.700 de metri. Cantitățile de apă vor depăşi 25 – 35 l/mp şi pe arii restrânse 50 l/mp.

Va ploua și în restul regiunilor din țară, însă temporar, iar pe arii restrânse se vor acumula cantităţi de apă de 15 – 20 l/mp. În Dobrogea și Bărăgan vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului, ce pot lua aspect de vijelie.

Judeţele aflate sub Cod galben de ploi sunt: Argeş, Dolj, Olt, Gorj, Prahova, Buzău, Giurgiu, Teleorman, Călăraşi, Ialomiţa, Vâlcea, Dâmboviţa, Mehedinţi şi Bucureşti.

Duminică, în Capitală vremea va fi răcoroasă, va ploua și vor fi posibile descărcări electrice. Cantităţile de apă acumulate vor fi în medie de 20…30 l/mp. Vântul va sufla în general moderat (viteze de până la 40…45 km/h).

blank