Managerul Spitalului „Sf. Parascheva” din Iași, Carmen Dorobăț, a declarat la un post Tv că mai deține doar 8 locuri pentru pacienții cu noul coronavirus Covid-19. Doroboț a precizat că și-a dat seama că va întâmpina dificultăți încă de săptămâna trecută, când într-o singură gardă medicală au fost internate 20 de persoane cu Covid-19.

„La Iași, semnalul de alarmă l-am tras după ce într-o gardă de weekend am avut 20 de internări de bolnavi imfectati cu coronavirus COVID-19. A fost o premieră, așa ceva nu s-a întâmplat nici în perioada stării de urgență.

Vorbim de o gardă de 24 de ore, mi-am dat seama că lucrurile vor deveni mai zgomotoase de la o zi la alta.

Așa a fost pe tot parcursul săptămânii. Am calculat gardă cu gardă numărul de locuri libere și ce se poate întâmpla de la o zi la alta. Dacă se continuă acest trend crescut în platou vom avea probleme cu locurile. Cetățenii să înțeleagă importanța purtării măștilor și păstrarea distanței sociale.

În loc să ne relaxăm, să ne bucurăm de sezonul cald și să avem o viață economică normală, trebuie să ne gândim ce vom face dacă nu vom mai avea locuri.

Negativarea se produce greu, am avut o pacientă la care s-a produs negativarea după 52 de zile de la internare.

Toată populația trebuie să înțeleagă că dacă nu vor avea grijă, vor fi probleme privind asistența regională la nivel regional”, a povestit Carmen Dorobăț la un post Tv.

Pentru a preîntâmpina un blocaj, managerul afirmă că pacienții asimptomatici au fost direcționați spre spitalul CFR din Iași.