Un medic ATI
Actualitate, Featured

Un medic ATI din Timişoara, găsit decedat în propria s-a locuintă după ce a ieşit din tură

Un medic ATI de la Timișoara, în vârstă de 28 de ani, a fost găsit mort, imediat după ce ieșise din tură.

Un medic ATI în vârstă de 28 de ani a fost găsit mort, acasă, imediat după ce ieșise din tura de la Spitalul Județean din Timișoara.

Este vorba de un medic rezident care lucra la tratarea pacienților cu Covid.

Apelul de urgență a fost dat de mama medicului, care a sunat la 112.

Tânărul medic lucra la Secția ATI (Anestezie – Terapie Intensivă) din anul 2019, era foarte apreciat de colegii lui și de conducerea Spitalului Județean. Printre ipotezele luate în calcul se află și aceea a sinuciderii, în condițiile în care, potrivit colegilor, tânărul medic era foarte obosit în ultimele zile din cauza muncii de la spital și, în acest context, părea a fi și foarte deprimat.

„Este o situație care poate fi atribuită stress-ului imens la care sunt supuși medicii în ultima perioadă”, a declarat Raul Pătrașcu, managerul Spitalului Județean.

Ministerul Sănătății ar urma să trimită o comisie de anchetă la Timișoara.


blank