lunetist
International

Un lunetist ucrainean a doborât recordul la distanță: rus secerat de la 3,7 kilometri. Ce armă a folosit

Recordul mondial la pușcă cu lunetă a fost doborât de un lunetist ucrainean, care a doborât un soldat rus aflat la o distanță apreciabilă.

Noul record mondial stabilit de un lunetist ucrainean este de 3,7 kilometri, distanța de la care a ochit și a tras, iar glonțul și-a atins ținta: un soldat rus, care a fost doborât, arată publicația ”The Sun”.

Recordul mondial anterior pentru tragere la distanță era de 3.52 kilometri, realizat de un lunetist din operațiunile speciale canadiene în Irak, în 2017.

Unul dintre soldații lui Putin a căzut la pământ, după ce lunetistul a executat focul, precis.

„Lunetiștii SBU rescriu regulile tragerilor de la distanță, demonstrând abilități fără precedent de a opera eficient la distanțe remarcabile”, se arată într-un comunicat oficial.

Împușcătura record a fost executată folosind Horizon’s Lord, o pușcă masivă care funcționează cu proiectile de mai multe calibre și care, potrivit specialiștlor militari, este o armă foarte eficientă proiectat și fabricată în uzina ucraineană Mayak. În ciuda aparenței sale masive, pușca este usșor de transportat și folosit, spun analiștii militari.

Doi ruși, uciși cu un singur glonț

Doborârea recordului mondial la lungimea tragerii vine după ce un alt lunetist ucrainean a ucis doi soldați ruși cu un singur glonț.

Regimentul 3 al Forțelor de Operațiuni Speciale ale Ucrainei a fost responsabil pentru tragerea „doi în unu”, în timp ce patrulau în regiunea Donețk.

Textul care însoțește videoclipul spunea: „Cinci minute – cinci lovituri. Cu un astfel de rezultat, unul dintre lunetiștii [Forțelor de Operațiuni Speciale] ale Ucrainei a luptat împotriva ocupanților ruși.”

„S-a întâmplat în Donețk. Au fost uciși trei ruși și doi au fost răniți. În timpul tragerii, au fost loviți doi dușmani deodată. Luați aminte un fragment din munca soldatului nostru, în imagini” a fost mesajul cu care au fost distribuite imaginile.

Oficiul de Comunicare Strategică al Forțelor Armate ale Ucrainei a declarat atunci că lunetistul a fost foarte aproape să doboare recordul mondial pentru cea mai lungă tragere în luptă.

„Ocupantul a fost eliminat printr-o lovitură precisă a forțelor noastre speciale de la o distanță de 2.710 de metri (8.891 de picioare) – o distanță care acum se situează pe locul al doilea în clasamentul mondial, confirmat de comanda Forțelor Armate.”

blank