Featured, Showbiz

Un fost prezentator de știri a ajuns masterand în Suedia

Apariția lui pe micul ecran a dat mereu un plus de seriozitate, iar știrile și emisiunile prezentate de el au avut întotdeauna o notă de profesionalism. La 47 de ani, Amedeo Ene, fost realizator la Realitatea TV, a considerat că drumul lui nu poate să continue decât în afara țării, astfel că a luat calea Suediei, stabilindu-se momentan la Stockholm, acolo unde a fost admis la masterat.

Și pentru că nu putea să stea departe de lumea imaginilor video, a pornit un „Jurnal suedez” pe un canal de youtube, încercând să le împărtășească celor care îl urmăresc din experiența sa în una dintre cele mai civilizate țări de pe bătrânul continent. Aflat deja la al cincilea episod, Amedeo Ene a povestit pentru început unde se află, apoi a dezvăluit cum a scăpat de kilogramele în plus într-un loc în care toată lumea face sport, pentru ca ulterior să povestească despre admiterea la Stockholm School of Business – Marknadsakademien. Și-a prezentat chiar și câteva colege, din India, China și Rwanda!

Pe deasupra, el a fost numit în comitetul de conducere al instituției, la departamentul „Business World’. Alături de el, în comitetul educațional se găsește și o româncă, Corina Perjan.

Amedeo Ene, în fotografia oficială de masterand la Stockholm

Fotografia oficială de masterand la Stockholm  Foto: marknadsakademien.org

blank