Fostul fotbalist al echipelor „U” Cluj, FC Naţional, Sportul Studenţesc, Rocar şi Poli Timişoara, Călin Zanc, a murit în urma unui accident rutier petrecut în noaptea de marţi spre miercuri, în comuna Jichişu de Jos, judeţul Cluj, scrie Mediafax.

lumanare__47642500_45140200

Potrivit purtătorului de cuvânt Poliţiei Judeţene Cluj, Simona Vârci, accidentul s-a petrecut în comuna Jichişu de Jos, din judeţul Cluj, în noaptea de marţi spre miercuri, în autoturism aflându-se trei persoane.

Din cauza vitezei, şoferul autoturismului a pierdut controlul volanului şi s-a ciocnit de un gard. În urma impactului, şoferul şi încă o persoană aflată în maşină au fost răniţi grav, fiind transportaţi la un spital din Dej, iar al treilea pasager, care era fostul fotbalist Călin Zanc şi care se afla pe bancheta din spate a autovehiculului, a murit pe loc, potrivit poliţiştilor.

Călin Zanc avea 43 de ani. Ca jucător a adunat peste 200 de meciuri în Liga I, la echipele Universitatea Cluj, FC Naţional, Sportul Studenţesc, Rocar sau Poli Timişoara. După încheierea carierei de jucător, el a fost antrenor, dar şi director sportiv la Poli AEK Timişoara, în perioada în care preşedintele echipei bănăţene era Toni Doboş.

Citeste si...
Mecanicul trenului deraiat după ce a lovit un TIR, adus la Iaşi cu elicopterul