Elicopter
Featured, International

Un elicopter s-a prăbușit, iar toți cei aflați al bord au decedat

Elicopter prăbuşit în Filipine Ministrul Apărării, Delfin Lorenzana, a ordonat joi menţinerea la sol a flotei de elicoptere Black Hawk a armatei.

Elicopter prăbuşit în Filipine. Şase persoane au murit după ce un elicopter Black Hawk al armatei filipineze s-a prăbuşit în timpul unui exerciţiu de antrenament în cursul nopţii, în provincia Pampanga, la nord de capitala Manila, au anunţat poliţia şi forţele aeriene filipineze, relatează dpa şi Reuters.

Ministrul filipinez al Apărării, Delfin Lorenzana, a ordonat joi menţinerea la sol a flotei de elicoptere Black Hawk a armatei.

Elicopterul S-70i Black Hawk, unul dintre cele 16 achiziţionate în 2019 din Polonia, s-a prăbuşit miercuri seară după ce a decolat de la o fostă bază militară americană din provincia Pampanga, au menţionat forţele aeriene filipineze într-un comunicat.

Elicopter prăbuşit în Filipine. Echipele de căutare şi salvare au descoperit rămăşiţele elicopterului, se precizează în comunicat, adăugând că o anchetă a fost lansată.

Şase elicoptere Black Hawks, inclusiv cel care s-a prăbuşit, au fost livrate în noiembrie, în timp ce alte cinci au fost expediate la începutul lunii iunie şi se află sub inspecţie tehnică. Lotul final urmează să fie livrat mai târziu în acest an.

În iulie anul trecut, patru soldaţi au murit şi unul a fost rănit după ce un elicopter militar „Huey” s-a prăbuşit în timp ce decola pentru o operaţiune de antrenament în cursul nopţii în nordul Filipinelor.

O mare parte din echipamentul utilizat de armată este învechit, inclusiv nave de război din timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi aeronave din timpul războiului din Vietnam, iar guvernul a alocat peste 6 miliarde de dolari pentru a-şi îmbunătăţi capacitatea de apărare între 2018 şi 2022.

blank