Actualitate, Featured

Un bărbat a apelat la 112 spunând că este răpit

Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că a fost răpit, el fiind ulterior găsit la domiciliu şi condus la audieri, a anunţat, vineri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, potrivit Agerpres.

„În cursul serii de 24 octombrie, printr-un apel la Serviciul Unic Apeluri de Urgenţă 112, un bărbat a sesizat că ar fi lipsit de libertate, după care a întrerupt apelul. Imediat, poliţiştii au fost mobilizaţi în aria în care a fost localizat apelul, unde s-au desfăşurat activităţi de căutare”, precizează IPJ Argeş.

Conform sursei citate, acel bărbat a fost identificat vineri dimineaţă de către poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Poiana Lacului la locuinţa sa, stabilindu-se că nu se afla în pericol.

„Cel în cauză a fost condus la sediul poliţiei pentru audieri şi luarea măsurilor legale care se impun”, se mai menţionează în comunicat.

blank