Un avion privat
Actualitate, Featured

Un avion privat s-a prăbușit la Chitila. Doi răniți au fost transportați la spital

Accident aviatic lângă Capitală. Un avion ușor, pilotat de un om de afaceri din București, s-a prăbușit pe câmp, în localitatea Chitila. În aparatul de zbor se mai afla un bărbat. Din fericire, ambii au scapăt cu viață.

Accidentul s-a produs în jurul prânzului undeva pe câmp, pe raza localității Chitila, chiar în apropierea pistei de pământ și iarbă de pe care decolase avionul de agrement.

Din motive necunoscute încă, aparatul de zbor s-a prăbușit. Cei doi bărbați aflați la bord, unul de 72 de ani și unul de 38 de ani, au fost grav răniți în urma impactului, mai ales că aeronava a ajuns la sol într-o poziție nefirească, răsturnată cu trenul de aterizare în sus.

Alertate de un martor care a auzit bubuitura de la impact, echipajele de urgență ale pompierilor și ambulanței au ajuns rapid la fața locului și au acordat primul ajutor victimelor.
blank
După ce au fost stabilizați, cei doi răniți au fost transportați la spital, unul cu elicopterul SMURD, altul cu ambulanța. Ambii au suferit politraumatisme, dar erau conștienți în momentul transportului.

Aparatul de zbor era ținut într-un hangar la marginea localității Chitila, la doar câteva sute de metri de locul în care
s-a prăbușit.

Proprietarii avionului aveau chiar și o pistă de decolare-aterizare din pământ, la câțiva pași de ieșirea din hangar.

Avionul era scos la vânzare din februarie

Un avion privat s-a prăbușit la Chitila! Înregistrat YR5453 este de tip Pipistrel Alpha Trainer și fusese construit în 2014. Este un avion ușor de agrement, cu 2 locuri și un motor de tip Rotax.
Un avion privat s-a prăbușit la ChitilaUn avion privat s-a prăbușit la Chitila

Pe site-urile de specialitate, aeronava figura la vânzare, din luna februarie, pentru suma de 62.000 de euro, fără TVA.

Cel care se afla la manșa avionului, bărbatul de 72 de ani, este un cunoscut om de afaceri din domeniul fabricării mobilierului. Pasionat de aviație, el are licență de pilot și, potrivit unor surse, ar mai avea în hangar încă 2 avioane de agrement.

Bărbatul a mai trăit o experiență asemănătoare și acum 7 ani. În aprilie 2014, a aterizat forțat în județul Giurgiu tot cu un avion ultraușor în care se afla cu ginerele său. La vremea respectivă însă nu au avut nevoie de spitalizare.

blank