Featured, Social

Un autobuz cu muncitori a luat foc în mers, în Mureș. Cel puțin 13 victime

Un autobuz cu muncitori a luat foc în mers, în Mureș! Treisprezece persoane au suferit arsuri la membrele inferioare după ce autobuzul cu care mergeau la muncă a luat foc, joi dimineaţă, în localitatea Sânpaul, potrivit realitateademures.ro

Din cele 30 de persoane aflate în autobuz, 11 au suferit arsuri de gradul I şi două persoane – arsuri de gradul II, toate fiind transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului din Târgu Mureş. 

Dr. Vlad Necula, medicul-șef de gardă de la UPU SMURD Tîrgu Mureș a declarat, în exclusivitate pentru realitateademures.net că, starea tuturor pacienților este stabilă, fiindu-le afectată maximum 2 la sută din suparafața corpului. Pacienții vor fi transferați la Clinica de Arși din Tîrgu Mureș. 

Accidentul a avut loc în această dimineață, în jurul orei 6:30, în comuna Sânpaul, la aproximativ 20 de kilometri de Tîrgu Mureș. 

Pasagerii autobuzului sunt muncitori, care erau transportați spre firma unde lucrează. 
 
La faţa locului au intervenit în total cinci ambulanţe.