International, Stiri

Un american, condamnat pentru că a trimis scrisori cu ricină lui Obama

Pedeapsa este de 25 de ani închisoare

 condamnat (5)

Un american a fost condamnat luni la 25 de ani de închisoare pentru că a trimis scrisori cu ricină preşedintelui Barack Obama, unui senator şi unui judecător, a anunţat ministerul american al Justiţiei, citat de AFP.

James Everett Dutschke, în vârstă de 41 de ani, instructor de arte marţiale, a pledat vinovat în ianuarie, pentru „producere”, „deţinere ilegală” şi „trimiterea agentului biologic ricină” în scrisori de ameninţare, în special, adresate preşedintelui american, potrivit unui comunicat.

Un judecător federal din Mississippi, în sudul Statelor Unite, l-a condamnat de la 25 de ani de închisoare, dar şi la cinci ani de libertate supravegheată.

Trei dintre scrisorile care conţineau ricină şi erau destinate lui Obama, senatorului republican din Mississippi Roger Wicker şi unui judecător din acelaşi stat, Sadie Holland, au fost descoperite înainte de a fi expediate.

Ricina este o otravă letală care se găseşte în seminţele de ricin. Aceasta poate afecta persoanele care inhalează, înghit sau ating substanţa, provocând simptome ca febră, tuse, transpiraţie excesivă şi exces de lichid la nivelul plămânilor. Moartea victimei poate surveni în 36 – 72 de ore în cazul în care este ingerată.

blank