Actualitate

Uite unde petrec politicienii Paștele

Majoritatea politicienilor au ales să petreacp Paștele în diverse locuri din țară, alături de familie.
Preşedintele Klaus Iohannis va face Paştele alături de soţia sa, la Sibiu, iar premierul Dacian Cioloş va petrece sărbătorile în oraşul său natal, Zalău, la părinții săi.

Raluca Prună, Ministrul Justiţiei, va petrece Paștele în Capitală.
„Mărturisec cu ruşine că n-am apucat să fac nicio pregătire şi ce e mai rău că nu m-am pregătit eu însămi pentru săptămâna aceasta. Nu ştiu când am ajuns în Săptămâna Mare, dar sper să am ocazia ca măcar o zi intru în pregătiri”, declara ministrul Justiţiei.

Ministrul Mediului, Cristiana Paşca Palmer va face Paştele în Apuseni. „O să ies din Bucureşti şi să mă îmbrac în costum naţional că aşa e tradiţia de Paşte, să te pui în costum naţional nou. Rădăcinile sunt în Ţara Lăpuşului, dar foarte multe sunt de suflet, inclusiv Apuseni pentru că am mers mult pe teren acolo şi o să mă duc să văd nişte peşteri pentru că nu am mai fost de mult”, a spus ministrul Mediului.

Alina Gorghiu, copreşedintele PNL, a precizat că îşi va petrece sărbătorile cu socrii şi părinţii. La finalul lunii mai, Alina Gorghiu urmează să nască.

Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Predoiu și familia vor merege la o mănăstire în Transilvania, iar duminică vor petrece cu socrii.

Fostul ministru Elena Udrea se află la Băile Boghiș, iar în Noaptea de Înviere aceasta se va afla la Mănăstirea Strâmba din Sălaj.

Fostul președinte Traian Băsescu rămâne de Paște, în București, unde va petrece alături de familie.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, își va petrece sărbătorile pascale împreună cu familia, la Alexandria/ Teleorman. Social-democratul a spus că se va ocupa personal de pregătirile pentru masa de Paşte. „Duminică avem un meniu tradiţional pe care o să-l gătesc eu şi familia”, a spus Dragnea.

Candidatul social-democrat la Primăria Generală a Capitalei, Gabriela Firea, a preferat să se retragă în această perioadă a sărbătorilor. Mai mult, ea a făcut un anunţ pe Facebook, în care spune că se va abţine de la orice comentariu pe teme politice.

„Suntem în Vinerea Mare şi, din respect pentru cei care întâmpină Sărbătorile Pascale cu smerenie, politica trebuie să ia o pauză. Prin urmare, până marţi, 3 mai, pe această pagină nu va mai fi postat nimic legat de politică în general sau de alegeri. Sărbători Luminate tuturor!”, a scris Firea.

Fostul premier Adrian Năstase a ales ca destinație Cipru. Imaginile surprinse de paparazii wowbiz i-au surprins pe Adrian Năstase și Gigi Nețoiu când se relaxau la umbra unei umbrele uriaşe din paie. Atât Gigi Neţoiu, cât şi familia Năstase locuiesc într-un resort de lux de pe malul Mării Mediterane.

blank