Actualitate

Uite unde este cea mai periculoasă zona de pe litoralul românesc. Apa e contaminată

Specialiștii din Constanța au adresat un avertisment dur pentru toți cei care merg pe litoral. Conform sfaturilor specialiștilor, turiștii trebuie să nu înghită apă de mare şi trebuie să aibă mare grijă la copii!

Conform acestora, apa mării este extrem de periculoasă în anumite zone de pe litoralul românesc plină de bacterii E.Coli. Medicii atrag atenţia că turiştii pot pleca acasă cu boli digestive grave dacă înghit din greşeală apa mării. Cei mai expuşi sunt copiii. Turiştii din staţiunea Costineşti se scaldă într-o mare foarte murdară. În această zonă, concentraţia de bacterii este cea mai mare de pe întreg litoralul românesc. La polul opus, cea mai curată este între Mamaia şi Năvodari.

„Aici avem o probă fără bacterii coliforme şi Escherichia Coli şi aici o probă cu Escherichia Coli”, arată probele dr. Camelia Cristu, medic de laborator la DSPJ Constanța.

Dacă în Costinești este cea mai murdară apă, între stațiunea Mamaia și Năvodari este cea mai bună apă pentru îmbăiere. Cel puțin asta reiese din raportul făcut de DSP Constanța. Asta pentru că această apa este puțin mai rece, iar bacteriile nu supraviețuiesc foarte mult timp.

Specialiştii analizează apa mării de două ori pe lună. Începând din acest an, rezultatele sunt trimise şi Comisiei Europene, iar ştacheta e foarte ridicată când vine vorba de standardele care trebuie respectate. Dacă până anul trecut România accepta o concentraţie cu E.coli de 2.000 de unităţi la 100 de mililitri de apă, Uniunea Europeană impune acum o concentraţie de 20 de ori mai mică!

blank