Featured, Showbiz

Uite în ce ipostaze pozează Ioana, fiica lui Boureanu

Cristian Boureanu este acuzat de polițiștii secției 2 că și-a bătut fiica în plina strada, iar aseară s-a ales cu dosar penal care vizează rele tratamente aplicate minorului după ce jandarmii care păzeau o ambasadă au sunat la 112 să anunțe că un bărbat urcă cu forța în mașină o domnișoară.

Imediat, la fața locului au apărut polițiștii care l-au condus pe Boureanu și pe fiica sa la secție. Se pare că totul a pornit după ce Boureanu a vazut pe Facebook o serie de fotografii indecente cu Ioana.

„Ioana a fugit de acasa, sambata, de la mare, spunandu-mi ca are o masa speciala cu mama ei. Mama ei nu a dorit sa vina sa o ia, desi m-am oferit sa-i platesc benzina. A plecat, am descoperit-o dupa vreo doua ore jumate, prin intermediul retelelor sociale. Am vorbit cu mama ei si mi-a spus ca ea i-a zis sa plece. Din pacate, am aflat ulterior ca nu era vorba despre nicio masa in familie. A ajuns la 12 noaptea acasa, bauta. Ieri a umblat toata ziua prin oras si nu am reusit sa dau de ea. Azi am localizat-o cu ajutorul unor colegi si a parintilor unor colegi. Cineva a vazut-o, a oprit-o. Pana sa ajung la ea, cineva a vazut-o fumand pe marginea drumului impreuna cu alti colegi. Nu mi-e rusine sa spun asta pentru ca si alti parinti cu copii intre 12 si 14 ani trec prin porbleme din astea. Am venit, am vrut s-o iau cu mine. A inceput sa tipe ca e rapita, ca nu ma cunoaste si sa sune cineva la 112, ceea ce s-a si intamplat. Norocul meu era ca masina era parcata langa un post de jandarmi”, a declarat Cristian Boureanu la iesirea de la Politie.

blank