Featured, Sport

Uite cu ce declaraţie a ajuns Halep pe primele paginii ale ziarelor din Hexagon

Simona Halep Roland Garros | Simona Halep a acordat un amplu interviu pentru site-ul oficial al competiţiei. Acesta a fost preluat de toată presa din Hexagon, mai ales că sportiva din Constanţa a vorbit la superlativ de francezi.

Halep pe primele paginii ale ziarelor din Hexagon

„Ce spui de francezi? Nu au o reputaţie că ar fi foarte prietenoşi cu străinii”, a venit întrebarea site-ului oficial al Roland Garros.

Extrem de diplomată, Simona a explicat că ea s-a simţit tot timpul în „oraşul luminilor” ca acasă, chiar dacă nu înţelege foarte bine limba.

„Eu am fost mereu bine primită la Paris. Peste tot, şi în magazine. Mă simt bine în compania francezilor, ne înţelegem bine. Nu îi pot înţelege, prind doar câteva cuvinte, pentru că există similarităţi între română şi franceză, fiind amândouă limbi latine”, a explicat Halep pentru rolandgarros.com.

Simona Halep Roland Garros | I-ar fi plăcut să vorbească în franceză mai bine
Întrebată dacă a studiat franceza în şcoală, Simo a mărturisit că aceasta a fost a doua limbă studiată, după italiană. Totuşi, posibilitatea ei de a se exprima în limba lui Balzac e destul de limitată.

„Sincer, nu am fost foarte bună la limbi străine. Franceza a fost a doua mea limbă studiată, după italiană. Am studiat pentru 4 sau 5 ani, ceva de genul. Dar în România orele de limbi străine nu sunt atât de intensive, sunt doar două ore pe săptămână”, a mai spus Simona.

 

blank