Augustin Zegrean, președintele Curții Constituționale, a spus că Valeriu Zgonea ar putea fi schimbat din funcția de președinte al Camerei Deputaților, dar numai în baza prevederilor regulamentare.
La scurt timp după declarația făcută, Augustin Zegrean a primit replica din partea lui Valeriu Zgonea.
”Domnia sa a spus un lucru: dacă regulamentul prevede. (Prevederea n.r.) era din vechiul Regulament, pe care l-a schimbat grupul PSD în 2015. Pe această cale, eu nu pot decât să-i mulțumesc domnului Zegrean că a confirmat ceea ce am spus eu”, a declarat Valeriu Zgonea.