Micuţa Maya este o frumuseţe de copil, iar celebrul ei tătic, Connect-R nu ratează nici o ocazie să arate lumii întregi cum arată minunea care i-a schimbat viaţa.
Connect-R şi Misha au devenit părinţi în urmă cu 7 luni, când Maya a venit pe lume. De atunci cântăreţul, care e topit după fetiţa lui, nu contenşte să facă publice fotografii şi clipuri cu ea, pentru ca fanii lui să o poată admira. Ba chiar a dus-o şi la un concert, unde copila s-a îndrăgostit de microfon.
Artistul a postat de curând o serie de imagini adorabile cu micuţa care zâmbeşte frumos în faţa aparatului, având pe cap o glugă veselă, cu buline. „Nu-i aşa că e minunată?”, a scris el, lângă fotografiile care au atras aproximativ 60.000 de Like-uri şi sute de comentarii admirative.
Pe 21 septembrie, Connect-R şi Misha şi-au programat nunta, după ce „au jonglat” de câteva ori cu data. Localul reprezintă o necunoscută, dat fiind faptul că restaurantul care trebuia, iniţial, să-i găzduiască, acelaşi unde naşul Pepe a făcut nunta cu Raluca, este ocupat în acea perioadă. Connect-R nu şi-a ales încă ţinuta de nuntă şi nici rochia de mireasă a Mishei nu este gata.