UEFA
Sport

UEFA: Regiunea separatistă Transnistria nu va mai mai găzdui meciurile de fotbal din cupele europene

Uniunea europeană de fotbal (UEFA) a decis vineri ca nicio partidă din cupele europene să nu se mai dispute, până la noi ordine, în regiunea separatistă Transnistria, teritoriu aflat în componenţa Republicii Moldova, care se învecinează cu Ucraina, informează AFP.

„În conformitate cu deciziile luate anterior de Comitetul Executiv al UEFA, în contextul escaladării conflictului militar care a culminat cu invadarea teritoriului ucrainean de către armata rusă, Comitetul Executiv al UEFA a decis astăzi (vineri) ca niciun meci din competiţiile UEFA să nu se dispute în regiunea Transnistria până la noi ordine”, a indicat forul fotbalistic continental într-un comunicat, transmite Agerpres.

Această decizie vizează în principal clubul fanion al Transnistriei, Sheriff Tiraspol, care a participat în sezonul 2021-22 la Liga Campionilor, pentru prima data în istoria sa, reuşind să impresioneze după ce a învins cu 2-1 formaţia Real Madrid, chiar pe stadionul Santiago Bernabeu, în faza grupelor.

Sheriff Tiraspol, care evoluează în campionatul Republicii Moldova, urmează să joace în primul tur de calificare din noua ediţie a Ligii Campionilor împotriva echipei bosniace Zrinjski Mostar pe 6 şi 13 iulie.

Manşa secundă a acestui duel a fost programată iniţial pe stadionul său, Bolşaia Sportivnaia Arena, însă UEFA a precizat că a cerut grupării din Transnistria „să ofere un loc/stadion alternativ, care trebuie să respecte reglementările UEFA în vigoare, în afara regiunii transnistrene, pentru meciurile sale de acasă, cât timp interdicţia de a juca în regiune va rămâne în vigoare”.

Sheriff Tiraspol a câştigat anul acesta al şaselea său titlul consecutiv de campioană a Republicii Moldova şi al 19-lea începând din 2001.

Transnistria este o formațiune artificială care este complet dependentă politic de Rusia. Kremlinul acționează asupra Moldovei, folosindu-și puterea economică și exploatând și situația volatilă din Transnistria pentru ca să preseze guvernul moldovean să nu adere vreodată la UE sau la NATO.

Statul separatist autoproclamat, oficial numit Republica Moldovenească Nistreană, are o suprafață de 4.163 kmp (cam cât un județ mic de la noi – n. red.) și o populație de sub 500.000 de oameni.

Regiunea are capitala la Tiraspol (municipiu cu 130.000 de locuitori) și mai există cinci raioane: Dubăsari, Slobozia, Rîbnița, Camenca și Grigoriopol. Deși nu este recunoscut pe plan internațional, statul transnistrean are guvern, monedă proprie, constituție, armată și emite și pașapoarte.

Trei regiuni recunosc statul cu capitala la Tiraspol: Abhazia; Nagorno-Karabah și Osetia de Sud.

În Transnistria modernă, cel puțin 50% dintre locuitori sunt etnici ruși sau ucraineni, toți proruși. Când Moldova a devenit independentă, în 1991, populația rusofonă s-a răsculat și, după un scurt război, a declarat Republica Separatistă Transnistria. Un ajutor consistent l-a reprezentat armata rusă staționată acolo, Rusia având și în prezent 2.000 de militari în Transnistria”.

Incidentele de la sfârșitul lunii aprilie au arătat că atunci când este vorba despre Transnistria, Rusia este imprevizibilă și că Moldova are motive serioase de îngrijorare când este vorba de provocările lansate de Kremlin.