UE şi India
Featured, International

UE şi India își întăresc parteneriatul pentru a răzbi pandemia

Uniunea Europeană UE şi India au decis sâmbătă în cadrul unui summit să-şi revigoreze relaţiile, convenind în special asupra reluării negocierilor în vederea unui acord de liber schimb şi unei cooperări mai substanţiale, într-un moment în care India este grav afectată de pandemia COVID-19, transmite AFP, potrivit agerpres.

”Sunt bucuros să anunţ că UE şi India deschid un nou capitol în relaţiile lor”, a declarat preşedintele Consiliului European, Charles Michel, după încheierea summitului UE-India, desfăşurat prin videoconferinţă de la Porto, unde anterior liderii europeni au participat la summitul european social.

S-a recurs la varianta videoconferinţei după ce premierul indian Narendra Modi a fost constrâns să-şi anuleze deplasarea în oraşul portughez din cauza situaţiei sanitare din ţara sa.

UE şi India vor realiza în comun proiecte de infrastructură în Africa, Asia centrală şi de est, zone unde China este foarte prezentă prin finanţarea şi executarea unor astfel de proiecte, a declarat un oficial din MAE indian, potrivit Reuters.

Dar preşedinta Comisiei European a spus în faţa presei după summitul UE-India că ”este prematur să intrăm în detalii, însă vom conduce trei negocieri în paralel”, enunţate şi de Charles Michel, care a precizat că este vorba despre negocierea ”acordurilor privind comerţul, protejarea investiţiilor şi indicaţiile geografice”.

Mari producătoare de vaccinuri, UE şi India au mai convenit cu această ocazie să-şi consolideze cooperarea pentru a face faţă actualei pandemii şi a unor alte viitoare posibile crize de acest fel.

”Aş putea foarte bine să-mi imaginez o cooperare încă şi mai strânsă între UE şi statul Indian în producţia de vaccinuri”, a declarat cancelarul german Angela Merkel, ea participând de asemenea prin videoconferinţă la summiturile desfăşurate la Porto.

”India a ales să investească mai mult în relaţia sa cu UE din cauza Chinei şi a Brexitului, care obligă New Delhi să nu mai considere Londra drept unica sa intrare în UE”, a explicat în acest timp şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, în contextul în care guvernul de la Londra doreşte să negocieze de asemenea un acord de liber schimb cu India.

Dar acordurile pe care UE doreşte să le încheie cu India nu vor fi uşor de obţinut, a avertizat un înalt funcţionar european citat de AFP. ”India este o ţară foarte protecţionistă şi, cu toate că este o mare democraţie, chestiunile privind drepturile omului sunt foarte sensibile şi indienii se reorientează uşor”, explică acesta, subliniind însă că relansarea cooperării convenită la acest summit ”nu înseamnă că UE şi statl Indian vor constitui un bloc între SUA şi China”.

blank