UE
Featured, International

UE nu este pregătită pentru o nouă criză a migraţiei, avertizează Grecia despre situaţia din Afganistan

Uniunea Europeană UE nu mai poate gestiona încă o criză cum a fost cea provocată de valul migrator din 2015 şi trebuie să acţioneze pentru a opri cât mai mulţi afgani să-şi părăsească ţara aflată în conflict, a declarat miercuri ministrul grec al migraţiei, Notis Mitarachi, potrivit Reuters, scrie agerpres.

Grecia şi alte cinci state membre ale UE (Austria, Belgia, Danemarca, Germania şi Olanda) au semnat marţi o scrisoare comună în care cer Comisiei Europene continuarea expulzării migranţilor afgani ale căror cereri de azil în blocul comunitar au fost respinse. Totuşi, Germania şi Olanda au anunţat miercuri suspendarea expulzărilor către Afganistan, în contextul intensificării conflictului armat din această ţară.

Ministrul Mitarachi, care a semnat scrisoarea din partea Greciei, a avertizat că suspendarea acestor expulzări ”va trimite un mesaj greşit” şi va încuraja tot mai mulţi afgani să încerce să ajungă în Europa.

El consideră că UE ar trebui să sporească sprijinul acordat Turciei pentru a ajuta această ţară să atenueze presiunea generată de creşterea numărului migranţilor afgani şi a insistat că UE nu mai poate absorbi o nouă criză de genul celei din 2015.

”Categoric nu, UE nu este pregătită şi nu are capacitatea de a gestiona o altă criză majoră a migraţiei”, a subliniat ministrul Notis Mitarachi într-o declaraţie acordată agenţiei Reuters.

În anul 2015 peste un milion de migranţi, majoritatea sirieni, afgani şi irakieni au sosit în Europa, multe state membre ale UE temându-se acum de o repetare a acelei crize în urma conflictului din Afganistan.

blank