UDMR
Politic

UDMR, scut în jurul lui Viktor Orban. „Nu a vorbit de România”. Șanse să fie îndepărtați din Guvern

UDMR ar putea părăsi coaliția de guvernare după ce apărat poziția premierului maghiar Viktor Orban. PSD și PNL au, în acest moment, majoritate și fără UDMR în Parlament.

Prim-ministrul Ungariei a făcut o serie de declarații controversate la Băile Tușnad. Viktor Orban a spus că strategia UE în Ucriana a eșuat, a criticat dur sprijinul occidental militar pentru Ucraina, poziționându-se ca cel dintâi aliat al Moscovei din cadrul Uniunii Europene și a mai spus că Europa este amenințată de migranți făcând și o serie de declarații rasiste despre „amestecul raselor”.

„Noi (ungurii) nu suntem o rasă mixtă…și nu vrem să devenim o rasă mixtă”, a spus Orban sâmbătă. El a adăugat că țările unde europenii și non-europenii se amestecă „nu mai sunt națiuni”, a spus Orban citat de Digi24.

Declarația lui Orban a declanșat o ripostă la București. Astăzi, președintele Iohannis a cerut ca UDMR, care l-a avut invitat pe Viktor Orban, la Tușnad să dea explicații în coaliție.

“Eu cred că este nevoie de clarificări publice din partea UDMR, fiindcă la acel eveniment a fost prezentă o parte semnificativă din conducerea şi din rândul UDMR. Ei vor trebui să explice dacă au fost de acord cu conţinutul acelui discurs pe care l-au aplaudat, ceea ce ar fi extrem de complicat, sau dacă nu au înţeles despre ce se vorbeşte şi au aplaudat pur şi simplu generic personajul care a ţinut discursul. Oricare ar fi explicaţia, ea trebuie să existe şi cred că trebuie să existe o discuţie clarificatoare inclusiv în coaliţia de guvernare”, a spus şeful statului, la Palatul Cotroceni, la conferinţa comună cu omologul din Republica Moldova, Maia Sandu.

La puține ore distanță, Kelemen Hunor a anunțat că Iohannis l-a înțeles greșit pe Orban

“Nu trebuie să vorbim în niciun caz despre o criză în coaliţie. O criză în coaliţie este dacă nu se respectă programul de guvernare, dacă nu se respectă acordul de coaliţie, dacă nu putem să ne înţelegem pe subiecte din programul de guvernare, de pe agenda noastră politică, dacă cineva dintre noi face ceva împotriva intereselor generale sau specifice ale României şi nu este cazul în coaliţie.

Fiecare şi-a făcut treaba, discutăm, punem în aplicare programul de guvernare, căutăm soluţii la problemele cetăţenilor şi la problemele cu care ne confruntăm cu toţii, dar un conflict în interiorul coaliţiei pe un discurs al unui om politic, indiferent cine e acel om politic din Uniunea Europeană, nu cred că este cazul, că nu lezează, nu atinge în niciun fel coaliţia, performanţele coaliţiei. Orban n-a vorbit de România, Orban n-a vorbit de Guvernul României, de coaliţie, deci nu există motiv pentru care să fie o chestiune de tensiune în coaliţie. Deci, se poate discuta în coaliţie ceea ce a spus Orban, eu sunt pregătit pentru orice discuţie”, a declarat Hunor pentru Agerpres.

Am văzut că mulţi au sărit: ‘Trebuie scos UDMR de la guvernare’. Dar de ce? Pentru declaraţiile noastre, pentru acţiunea sau inacţiunea noastră în Guvern, pentru respectarea sau nerespectarea programului de guvernare, acordului de coaliţie şi a intereselor Guvernului şi a ţării da, ok. Putem să căutăm sancţiuni, putem să căutăm fel de fel de chestiuni legate de funcţionarea, de îmbunătăţirea coaliţiei, dar aici nu este cazul. Da, să avem o discuţie, nu avem nimic împotrivă, când spune cineva la o şedinţă ulterioară a coaliţiei, se poate discuta. E un subiect important, am înţeles, dar nimeni nu poate spune în acest moment că UDMR sau liderii Uniunii n-au respectat partenerii din coaliţie, n-au respectat acordul din coaliţie, programul de guvernare şi au acţionat împotriva intereselor generale şi specifice ale României pe undeva. Asta nu se poate spune”, a susţinut Kelemen Hunor.

El a adăugat că şi-ar dori să vină în România cât mai mulţi lideri din UE pentru a-şi prezenta viziunea.

Kelemen Hunor a menţionat că “Viktor Orban a făcut nişte clarificări suplimentare, la Viena, pe marginea discursului susţinut la Tuşnad, precizând că condamnă rasismul şi că nu a fost o declaraţie aşa cum a fost prezentată şi probabil că acea propoziţie greşită, interpretabilă, a fost scoasă din context şi a fost interpretată”.

În ceea ce priveşte aplauzele primite de Orban, liderul UDMR a spus că nimeni nu-i putea împiedica pe cei prezenţi la evenimentul de la Băile Tuşnad, dintre care mulţi au venit din curiozitate, să aplaude din respect sau din alte considerente.

Grindeanu, de partea lui Iohannis

„Am să fiu foarte scurt. Am văzut ce a declarat președintele Iohannis. Sunt 100% de acord cu declarația președintelui Iohannis. Cred că e corectă poziția”, a afirmat Grindeanu.

Miercuri, președintele PSD, Marcel Ciolacu, că discursul premierului ungar Viktor Orban la Băile Tușnad a fost o jignire nu doar pentru români, ci pentru toată lumea. El a spus că vor fi discuții în coaliție, dar că s-a așteptat ca liderul UDMR Kelemen Hunor să fi avut „imediat” o reacție.

Hunor i-a răspuns azi: Nu vor să plece din coaliție, dar nu se dezic de Orban.

PNL și PSD pot guverna fără UDMR

Numărul total al voturilor valabil exprimate la alegerile Parlamentare din 2020 a fost de 5.901.915, prezența la vot fiind de 33.24% din numărul total al alegătorilor înscriși în listele electorale permanente.

PSD – (1.732.276 voturi) – 29,32%

PNL – (1.511.225 voturi) – 25,58%

USR PLUS – (936.862 voturi) – 15,86%

AUR – (541.935 voturi) – 9,17%

UDMR – (348.262 voturi) – 5,89%

PMP – (291.484 voturi) – 4,93%