Guvernul Viorica Dăncilă nu susține proiectul de lege depus de UDMR în Parlament, semnat de 30 de parlamentari maghiari în frunte cu liderul formațiunii, Kelemen Hunor, prin care se oferă posibilitatea județelor care aparţin unor regiuni istorice sau în care o minoritate naţională istorică are o proporție semnificativă să obțină „un statut de autonomie specială”.
UDMR, acuzat de Guvernul Dăncilă că falsifică istoria româniei
Propunerea legislativă se referă la implementarea sub punctului 1 al punctului III din Rezoluțiunea Adunării Naționale de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918.
Proiectul de lege inițiat de UDMR prevede, printre altele, că la nivelul ministerelor să se asigure angajarea de personal, inclusiv în funcții de conducere, proporțional cu numărul persoanelor care aparțin minorităților naționale istorice.
„Rezoluțiunea de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918 face parte din tradițiile democratice ale poporului român, fapt dovedit de importanța acordată acestei date. Astfel, încă din anul 1190 data de 1 decembrie a fost proclamată prin lege ziua națională a României, ulterior Adunarea Constituantă decretând și ridicând astfel la rang de prevedere constituțională, la art 12 (2), printre simbolurile naționale, faptul că Ziua Națională a României este 1 decembrie.
UDMR, acuzat de Guvernul Dăncilă că falsifică istoria româniei
Documentul căruia i s-a dat atunci citire prevede principii generoase de ordin social, electoral, economic și de conviețuire interetnică. Acestea nu au fost preluate în anii scurși de-atunci. Credem că în anul centenar a sosit momentul că principiile care vizează conviețuirea interetnică să fie transpuse în lege, astfel cum au fost formulate în rezoluția adoptată la Adunarea Națională: -Deplină libertate națională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra și judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său și fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare și la guvernarea țării în proporție cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc-, drept pentru care am depus inițiativa legislativă”, potrivit expunerii de motive a inițiativei.
Guvernul spune, în punctul de vedere cu privire la proiectul de lege, că acesta contravine Constituției, promovează enclavizarea și ignoră contextul istoric, social și cultural.
UDMR, acuzat de Guvernul Dăncilă că falsifică istoria româniei
Principalele opinii ale Guvernului:
Prin Rezoluția Adunării Naționale de la Alba Iulia a fost exprimată dorința unirii Transilvaniei cu România, reprezentând, în termeni juridici contemporani, actul de autodeterminare al Transilvaniei în raport cu Imperiul Austro-ungar și de includere în componența statului român. Acest gest de voință a fost recunoscut în plan internațional și confirmat din perspectivă juridică prin Tratatul de pace de la Trianon (4 iunie 1920). Astfel, Rezoluția Adunării Naționale nu reprezintă un document juridic și nu conține obligații de natură juridică.
Se impune a se nota faptul că noțiunea de ”popor conlocuitor”, folosită la momentul 1918, a dobândit semnificația juridică a conceptului de ”minoritate națională”, uzitat, în prezent, în planul dreptului internațional și al relațiilor internaționale
Nicio normă de drept internațional nu reglementează necesitatea asigurării exercițiului acestor drepturi prin aranjamente de tip politico-administrativ sau teritorial definite pe criteriul etnic (prin enclavizare). Cel mai recent, acest lucru a fost susținut în cuprinsul Opiniei Comisiei de la Veneția privind proiectul de lege privind statutul etno-cultural al Raionului Tărăclia, în sensul în care nu există vreun drept la aranjamente teritoriale de orice fel pentru minoritățile naționale, dedus din dreptul internațional. Dimpotrivă, dreptul internațional pune accentul pe necesitatea integrării acestor persoane în societățile în care trăiesc concomitent cu exercitarea dreptului la identitate (o confirmare suplimentară a dimensiunii individuale a acestor drepturi consacrată în plan internațional). Or, evident, aceste obiective nu pot fi atinse prin aranjamente care conduc la segregare pe criteriul etnic.
Cu privire la art. 5 și art. 6 din inițiativa legislativă, considerăm că acestea prezintă premisele unor vicii de neconstituționalitate din perspectiva dispozițiilor art. 16 din Constituție. Măsurile preconizate, respectiv angajarea cu prioritate, în cadrul instanțelor de judecată și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și la nivelul ministerelor și al serviciilor publice deconcentrate, a persoanelor aparținând ”minorităților istorice”, creează, în opinia noastră, premisele unui tratament juridic diferențiat sub forma unui privilegiu în favoarea persoanelor aparținând respectivelor minorități istorice
”Dreptul de reprezentare la guvernarea țării”, precizat la subpunctul 1 al punctului III din Rezoluțiunea Adunării Naționale de la Alba Iulia din decembrie 1918 nu poate fi înțeles în sensul dat de prevederile art. 6 din propunerea legislativă: angajarea personalului ministerelor și serviciilor publice deconcentrate ”proporțional cu numărul persoanelor care aparțin minorităților naționale”. Apartenența la o minoritate națională nu poate fi considerată un criteriu pentru intrarea în corpul funcționarilor publici (calitate deținută de majoritatea angajaților unui minister),
Din perspectiva instrumentelor juridice internaționale incidente în materie, menționăm că niciunul dintre acestea nu se referă, in terminis, la dreptul minorităților naționale la autonomie culturală (…) De asemenea, nici Constituția nu cuprinde referiri la conceptul de ”autonomie culturală a minorităților naționale”. Pentru asanarea viciului de neconstituționalitate se impunea utilizarea în cuprinsul propunerii a unui alt concept mai puțin controversat, care să aibă suport constituțional, nu doar din punct de vedere terminologic, ci mai ales din perspectiva conținutului și a sferei sale de aplicare
Prin ”regiune de dezvoltare separată cu statut de autonomie specială” se poate înțelege că se dorește o autonomie administrativ-teritorială a respectivelor județe. Prin urmare, considerăm că măsurile preconizate nu țin seama de dispozițiile plasate chiar în debutul Legii fundamentale, potrivit cărora ”România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil” (art. 1 alin. (1)). Legiuitorul constituant a stabilit că România nu este doar un stat unitar, ci și indivizibil, în sensul că el nu poate fi segmentat, nu poate face obiectul unei divizări, totale sau parțiale, cu regimuri juridice diferite
Drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale prevăzute în inițiativa legislativă rezultă din interpretarea dată de inițiatorii acesteia unor puncte din Rezoluțiunea Adunării Naționale de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918. Printre aceste drepturi se regăsește și dreptul de a solicita înființarea unei ”regiuni de dezvoltare separată”, care să beneficieze de un ”statut de autonomie specială”. Deși dau propria interpretare ”principiilor fundamentale la alcătuirea noului Stat Român” enumerate în cuprinsul punctului III al Rezoluțiunii, inițiatorii propunerii legislative par să ignore că documentul istoric proclamă unirea, nu separarea unor părți ale statului care avea să fie cunoscut ca România Mare.
Având în vedere cele menționate și ținând cont de faptul că valorile supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român și a idealurilor Revoluției din decembrie 1989 sunt transpuse la nivel legislativ și la nivelul întregii societăți, considerăm că prezenta inițiativă legislativă, scoasă din contextul istoric, social și cultural, ridică reale probleme de constituționalitate